monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Primarul de la Baia Mare, nemulţumit de DNA Cluj

Cătălin Cherecheş susţine că principalul vinovat pentru trimiterea sa în judecată este procurorul Ionuţ Vasile de la DNA Cluj.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat, marţi că dosarul în care a fost trimis în judecată de către procurorii DNA Cluj este unul "fabricat" şi la care a contribuit şi SRI.

"Începând cu 2011, de când sunt primar al municipiului Baia Mare, am trăit, în tăcere, fără să mă plâng, cu sabia deasupra capului, terorizat în fiecare zi de aceşti anchetatori, indiferent că provin din DNA sau din serviciile sistemului opresiv. (...) Au fost date mandate de interceptare pe siguranţă naţională, unele din ele pe terorism internaţional, emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Am trăit zilnic un atac concertat al DNA (...) pentru că m-au dorit executat şi îngropat", a spus Cătălin Cherecheş, citat de Agerpres.

Acesta a susţinut că principalul vinovat pentru trimiterea sa în judecată este procurorul Ionuţ Vasile de la DNA Cluj.

În context, primarul municipiului Baia Mare a subliniat că în noul dosar de fapt DNA nu l-a trimis în judecată, ci doar a sesizat Camera preliminară cu privire la analiza legalităţii sesizării instanţei.

Acesta a menţionat că dosarul face referinţă la o presupusă luare de mită în formă continuată, însă sumele de bani primite în baza unor contracte de sponsorizare din partea unei firmei elveţiene au fost utilizate legal în susţinerea unor proiecte comunitare şi sportive.

Totodată, primarul municipiului Baia Mare a declarat că va face plângere penală împotriva procurorului Ionuţ Vasile şi a solicitat public un punct de vedere din partea directorului SRI, Eduard Helvig, cu privire la cazul său.

Cătălin Cherecheş a mai arătat că va solicita SRI să i se pună la dispoziţie datele tehnice ale aparaturii cu care au fost efectuate interceptările, înregistrările originale şi identitatea persoanelor care au făcut interceptările.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj l-au trimis în judecată pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, într-un nou dosar, pentru luare de mită în formă continuată. Conform site-ului Tribunalului Maramureş, DNA a înregistrat dosarul pe 21 septembrie.