monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Importanţa hărţilor în predarea istoriei medievale

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi organizează în data de 27 septembrie conferinţa „Utilitatea didactică a hărţilor în predarea istoriei medievale la universitate”, susţinută de istoricul Radu Mârza de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.

Evenimentul organizat joi 27 septembrie, începând cu ora ora 18:00, redeschide seria „Atlas. Conferinţele MNHCV”, adresată publicului interesat de istorie şi cartografie, care a debutat la finele anului trecut.

Comunicarea porneşte de la premisa importanţei cadrului geografic şi natural în care se desfăşoară procesele şi fenomenele istorice. Pentru aceasta, cunoaşterea geografiei – regionale, a României, a Europei Centrale şi de Răsărit, a Europei în general etc. – este fundamentală. Instrumentul principal pentru a dobândi această cunoaştere este harta.
În calitate de cadru didactic universitar cu două decenii de experienţă, Radu Mârza observă permanent scăderea graduală a cunoştinţelor geografice ale studenţilor, astfel că în cadrul cursurilor pe care le predă şi a seminariilor pe care le susţine, pune un mare accent pe cunoaşterea în teritoriu (pe hartă) a evenimentelor şi proceselor istorice despre care se discută.

Comunicarea va prezenta câteva dintre hărţile folosite uzual şi care vor fi comentate din punct de vedere al informaţiei geografice, precum şi al încărcăturii istorice a materialului cartografic.

Radu Mârza este conferenţiar univ. dr. la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Facultatea de Istorie şi Filosofie. Predă cursuri de Istoria Bizanţului, Istoria culturală a călătoriei şi turismului, Slavi şi slavonism în istoria medievală şi premodernă a românilor. Este preocupat de istoria istoriografiei româneşti, istoria Europei Centrale, istoria Balcanilor, istoria slavilor, istoria călătoritului, cartofilie. A publicat „ The History of Romanian Slavic Studies. From the Beginnings until the First World War”, „ Romanian Historians and Propaganda (1914-1946). The Case of Transylvania”.

Accesul la conferinţă se face pe bază de înscriere, din data de 17 septembrie, completând formularul de pe site, la pagina dedicată acestei conferinţe.

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi (MNHCV) din Bucureşti este printre puţinele instituţii culturale cu acest specific din lume. Muzeul deţine o colecţie de peste 1000 de lucrări realizate în perioada secolelor XVI – XX, hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal provinciile româneşti, state şi regiuni europene, precum şi hărţi astronomice şi planuri de oraş.