monitorulcj.ro Menu

Actualitate

ÎPS Andrei: “Toate se dau peste cap din cauza păcatelor noastre. Soluţia este pocăinţa”

Convulsiile şi neînţelegerile prezente în rândurile societăţii nu pot fi rezolvate decât cu ajutorul pocăinţei, a spus mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, în predica rostită miercuri la Mănăstirea Nicula.

În Liturghia oficiată în ziua Adormirii Maicii Domnului, sărbătoare la care mii de pelerini participă anual la Nicula, păstrând astfel o tradiţie care datează de secole, mitropolitul a amintit de marile necazuri care au lovit anul acesta popoarele din jur, dar şi că greşelile unui om au influenţe şi asupra altora, nu doar a lui însuşi.

"Păcatele noastre personale nu ne afectează numai pe noi, ci afectează şi pe cei din lumea noastră şi toate se dau peste cap din cauza păcatelor noastre. Aşa că, păcatele, lipsa noastră de cugetare, aduce şi dezechilibrul ecologic pe care îl vedeţi în jur. Vedeţi şi necazurile din toată lumea. Care este soluţia? Şi la noi au fost inundaţii, necazuri mari în Grecia, au murit în incendii peste 100 de oameni, sunt necazuri în altă parte din lume. Soluţia este îndreptarea noastră, pocăinţa noastră. (...) Pocăinţa e lucru mare, presupune şi o bună spovedanie, trebuie să facem fiecare în parte şi toţi laolaltă pocăinţă sinceră, să ne îndreptăm viaţa. Îndreptându-ne noi, personal, vom influenţa întreaga societate, în care vedem că sunt atâtea neînţelegeri şi convulsii. Deschizi televizorul şi vezi câte dispute, câte certuri şi răutăţi sunt, toate acestea pentru că nu ne punem serios problema creştină. Dacă ne punem serios, atmosfera generală din lume se îndreaptă. Într-o atmosferă de pace şi armonie se pot dura lucruri serioase", a spus mitropolitul Clujului, IPS Andrei.

Alături de acesta, la Liturghia de miercuri au fost prezenţi şi doi ierarhi din Siria - Qais, episcop de Erzurum şi de Nicholas, mitropolit de Hamma.

Mitropolitul Nicholas de Hamma a primit, marţi, la Mănăstirea Nicula, "Crucea Transilvană", care este cea mai importantă distincţie a Mitropoliei Clujului.

La rândul său, mitropolitul sirian a transmis miilor de credincioşi prezenţi bucuria sa de a se afla la Mănăstirea Nicula în această zi de sărbătoare extrem de importantă pentru creştini.

"Relaţiile dintre cele două Biserici ale noastre sunt foarte strânse de veacuri. Ne uneşte o singură credinţă, credinţa ortodoxă. Ne rugăm pentru pacea poporului român, pentru Ţara Românească şi vă rugăm să ne pomeniţi în rugăciunile voastre şi pe noi, cei din Siria, ca să fie pace. Biserica ne îndeamnă să ne rugăm unii pentru alţii. Maica Domnului, a cărei adormire o prăznuim, a fost proorocită încă din Vechiul Testament. Prin ea, Cuvântul lui Dumnezeu a fost întrupat şi om s-a făcut, iar prin mijlocirea ei şi noi ne vom ridica spre cer", a spus mitropolitul Nicholas de Hamma.

Aproximativ 30.000 de oameni au participat în zilele de marţi şi miercuri la pelerinajul de la Nicula, când în cursul nopţii a fost scoasă din biserică Icoana Maicii Domnului, despre care se spune că are puteri tămăduitoare. Pelerinii au pornit către mănăstire marţi, iar noaptea au petrecut-o în rugăciuni în curtea bisericii de pe dealul de la Nicula. Liturghia de miercuri a început la ora 09,00, iar în jurul orei prânzului pelerinii au început să plece.