Actualitate

DEZASTRU INCREDIBIL! Pista de atletism de pe Cluj Arena, distrusă după Untold! - FOTO

Considerată cea mai bună pistă de atletism din ţară, pista exterioară de pe Cluj Arena a fost grav afectată după cele patru zile de muzică electronică ce au avut loc la Cluj-Napoca la începutul acestei luni.

Pista stadionului Cluj Arena arată dezastruos după demontarea schelelor care au fost amplasate pe perioada festivalului Untold. Postate pe pagina de facebook a postului Radio Cluj, câteva imagini incredibile arată modul felul în care organizatorii festivalului Untold au ales să protejeze pista de atletism.

Aproximativ 1,3 milioane de lei (fără tva) a costat amenajarea pistei de atletism pe bijuteria capitalei Transilvaniei. La momentul inaugurării Cluj Arena, în octombrie 2011, acesta era singurul stadion modernizat care putea susținute și competiții olimpice datorită pistei de atletism.


Bugetul Untold pentru concerte din 2018 s-a ridicat la 10 milioane de euro pentru cele zece scene pe care au cântat peste 200 de artişti în perioada 3-6 august la Cluj-Napoca.

Ce spune președintele FR de Atletism

În această primăvară, Cluj Arena a găzduit Campionatele Internaționale ale României.


Florin Florea, președintele FR de Atletism, s-a declarat foarte îngrijorat când a văzut starea arenei din Ardeal. „Îmi pare rău să văd asta! Cluj Arena era cea mai modernă arenă pentru atletism din România. În 2019, noi chiar am început să facem documentația pentru a găzdui două competiții internaționale de anvergură, la Cluj-Napoca: Campionatul Balcanic de seniori, dar și Campionatele Internaționale ale României, care vor avea rangul de un Grand Prix Clasic, vor fi introduse în calendarul European Athletics”, a declarat Florea, potrivit gsp.ro.

Președintele Federației Române de Atletism spune că dacă o pistă este întreținută corect ia nu are nevoie de reaparații dimp de 10 ani, însă cea de pe Cluj Arena are nevoie de reparații imediate. „O pistă de atletism dacă e folosită corect, dacă este întreținută, 10 ani nu are nevoie de reparații. La cum arată acum, trebuie schimbată în porțiunile în care are găuri. Este exact ca o autostradă, dacă se face mentenanță cum trebuie, atunci ține mai mult”, a mai adăugat Florin Florea, pentru aceeași sursă.


Reacția organizatorilor Untold: Vom remedia stricăciunile

Organizatorilor festivalului Untold au reacționat la apariția imaginilor în presă. Aceștia au dorit să facă următoarele mențiuni:
- Ca în fiecare an, toate defecțiunile apărute în urma folosirii stadionului Cluj Arena pentru festivalul UNTOLD vor fi remediate integral de către UNTOLD. Ca o măsură suplimentară, organizatorii festivalului au și în acest an o poliță de asigurare care acoperă orice defecțiuni/pagube produse în timpul montării, în timpul festivalului sau în timpul demontării.
- Zonele pistei de atletism care au fost afectate vor fi reparate integral de către UNTOLD până în luna octombrie 2018, așa cum prevede contractul de închiriere încheiat cu Cluj Arena. În acest sens au început deja demersurile și lucrările de reparații.
- Cu privire la scaunele din tribune, acestea au fost demontate de către organizatori pentru a construi patru rampe de acces, conform normelor stabilite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Acestea au început să fie remontate, iar pana la meciul echipei FC Universitatea Cluj de duminică, 19 august, toate scaunele care au fost dezafectate vor fi repuse pe poziție.
- Separat de orice acțiuni de întreținere a gazonului pe care UNTOLD le-a efectuat și în acest an, dar și separat de orice reparații care revin organizatorilor UNTOLD în baza exploatării stadionului, aceștia vor investi și într-un sistem de irigare permanent a taluzurilor care înconjoară stadionul Cluj Arena, investiție care se ridică la suma de peste 10.000 de euro.

Telenovela pistei de pe Cluj Arena

Consiliul Județean Cluj este prorietar al stadionului Cluj Arena.


Un stadion elite, dar cu pistă de atletism, a fost cererea expresă a autorităţilor clujene, care au invocat necesitatea organizării unor concursuri IAAF pentru amortizarea investiţiei. Totuși, doar după câteva întrebări în piaţă, antreprenorul general, la sugestia vicepreședintelui CJ Cluj Radu Bica, a ales oferta firmei Grigma SRL din Gherla, o firmă de apartament, cu doar 3 ani de experienţă în construcţii şi 8 angajaţi, potrivit gsp.ro.

"Este adevărat că firma Global Sport, din Ungaria, a executat lucrarea, asta după ce factura a fost achitată parţial de Grigma SRL, firmă deținută de Grigore Oșorhean. Tot această firmă de apartament i-a plătit pe elveţienii de la Conica Basf, furnizorul de poliuretan pentru pistă. După toate aceste contracte și subcontracte preţul decontului a ajuns în jurul sumei de 500.000 de euro, deşi prin anexa Hotărîrii CJC 314/15 decembrie 2010, privind aprobarea lucrărilor adiţionale, s-a prevăzut pentru pistă un preţ de 1.297.534 lei, adică puţin peste 300.000 de euro. Pe fir apare și consilierul PSD, Dănuț Canta, o cunoștiința a lui Grigore Oșorhean cu care a mai lucrat în cadrul firmei Protectim", scrie sursa citată.


La începutul lucrărilor, Cluj Arena avea ca dată limită de finalizare a lucrărilor data de 15 iulie 2011, însă în urma schimbării proiectului tehnic pe parcursul lucrărilor, data finalizării a fost schimbată, stadionul urmând a fi inaugurat octombrie 2011. În final, stadionul a fost dotat cu 8 piste de atletism (nu 6 cum prevedea proiectul inițial).

Cluj Arena a costat Consiliul Județean Cluj 45 milioane de euro și are o capacitate de 30.596 locuri la competițiile sportive și 55.000 locuri la concerte.

abonare newsletter