Actualitate

Clujean reţinut de poliţişti după ce şi-a răpit fosta concubină şi pe fiul acesteia

Poliţiştii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și lipsire de libertate.

La data de 6 august a.c., în  jurul orei 22:30, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au fost sesizați de către o femeie, din Cămărașu, cu privire la faptul că în locuința sa au intrat câțiva bărbați, fără drept, și au luat-o cu ei pe fiica sa de 19 ani și pe nepot, împotriva voinței acestora.

„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au depistat 2 bărbați bănuiți de comiterea faptelor, unul dintre aceștia fiind fostul concubin al fiicei reclamantei.


Tânăra a fost găsită de către polițiști la domiciliul fostului concubin, pe raza comunei Mintiu Gherlii. Cu sprijinul polițiștilor de acțiuni speciale, tânără și fiul ei au fost scoși din locuință și conduși la sediul unității de poliție, iar ulterior la un centru de protecție pentru victimele violenței în familie”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

Cei doi bărbați, de 29 și 25 de ani, din comuna Mintiu Gherlii, au fost reținuți de către polițiști pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și lipsire de libertate.


Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru documentarea întregii activități infracționale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter