Actualitate

Cât de mulţumiţi sunt clujenii de felul în care trăiesc şi de evenimentele culturale din oraş

78% dintre clujeni sunt mulţumiţi de felul în care trăiesc, iar aproximativ 85% au speranţa că în viitor vor trăi la fel sau mai bine decât în prezent, arată un studiu privind calitatea vieţii în Cluj-Napoca realizat, în prima parte a acestui an, de cercetătorii Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Potrivit rezultatelor studiului, cel mai mare grad de satisfacție este declarat în raport cu viața de familie, unde 89,3% dintre respondenți au bifat ”mult” sau ”foarte mult”.

Cei mai mulți clujeni consideră că au suficient timp pentru relaxare (65,2%), că se odihnesc suficient (65%) și mănâncă sănătos (65,6%). Pe de altă parte doar 45,2% consideră că participă suficient de mult la activități culturale.


Același studiu mai arată că, în opinia clujenilor, familia și prietenii reprezintă principalele surse de sprijin. Dintre persoanele intervievate 79,6% se așteaptă ca familia să le ajute în gospodărie în caz de boală, 69,1% se așteaptă ca familia să ofere sfaturi în cazul unor probleme personale, 27,9% așteaptă din partea familiei sprijin în găsirea unui loc de muncă, iar 67,6% consideră că familia este principala sursă de ajutor când au nevoie de bani. Pe de altă parte, prietenii sunt primii la care clujenii ar apela în cazul în care au nevoie de ajutor în găsirea unui loc de muncă (38%), de sfaturi în probleme personale sau familiale (37%), de împrumuturi urgente (33,6%) sau de ajutor în caz de boală (27,9%), în timp ce 23,9% dintre respondenți consideră instituțiile publice sau alte organizații ca principală sursă de ajutor în găsirea unui loc de muncă.

“Persoanele intervievate au o părere bună despre calitatea spațiilor pentru petrecerea timpului liber, peste două treimi dintre respondenți evaluându-le pozitiv. Elementele de infrastructură (rutieră, canalizare, transport public, iluminat și salubritate) au avut de asemenea evaluări preponderent pozitive. Cele mai mari probleme cu care se confruntă clujenii la acest capitol sunt, conform studiului realizat de reprezentanţii FSPAC, parcările şi locuinţele sociale. Aceasta în condiţiile în care doar 29,8% dintre cei intervievaţi au o opinie bună despre situația parcărilor în Cluj-Napoca, în timp ce peste jumătate din respondenți evaluează situația locuințele sociale ca fiind neutră sau proastă”, spun reprezentanţii UBB Cluj.


În ceea ce privește impactul pe care îl au evenimentele culturale asupra comunității și calității vieții, majoritatea respondenților au evaluat pozitiv TIFF (89,3%), Zilele Clujului (86,7%), festivalul Jazz in the Park (84,4%), festivalul Untold (80,9%) și Zilele maghiare (57,2%).

Studiul a fost realizat la finalul anului 2017 și începutul anului 2018.

Ultimele Stiri
abonare newsletter