Actualitate

Au mai rămas 48 de ore până la Electric Castle. Ghid pentru distracţie garantată la Bonţida

Ediția a 6-a Electric Castle va debuta oficial miercuri, 18 iulie, ora 14:00, odată cu deschiderea porților.

Ediția a 6-a a Electric Castle Festival va debuta, oficial, miercuri, 18 iulie, ora 14:00, odată cu deschiderea porților domeniului castelului Banffy. Cei peste 300.000 de metri pătrați, o suprafață cu 30% mai mare decât la ediția precedentă, așteaptă să fie „cuceriți”, iar surprizele pregătite de organizatori și la această ediție se regăsesc în toate aspectele festivalului: de la amenajări, la activitățile speciale pregătite.

Cei care doresc să intre mai repede în ritmul de festival au deja posibilitatea de a-și schimba biletul în  brățară de acces la biroul special deschis la Cluj Arena, care va funcționa până în prima zi de festival. Primele autobuze către Electric Castle vor porni către Bonțida miercuri, la ora 8:00, un detaliu important de știut mai ales pentru cei care se vor caza în campingul festivalului și care vor avea acces la acesta începând de la ora 10:00.


La această ediție, peste 13.000 mii de spectatori au ales unul dintre locurile în cele 2 tipuri de camping, Regular sau Quiet. Autobuzele vor circula non-stop, la intervale de maxim 20 de minute (mult mai scurte în perioadele de vârf) și vor avea în Cluj-Napoca două stații: una la Sala Sporturilor „Horia Demian” și o stație la Iulius Mall. Costul unei călătorii este de 12 lei și poate fi achitat cash sau direct cu brățara de festival.

La Electric Castle se poate ajunge și cu trenul; toate trenurile care tranzitează localitatea Bonțida, indiferent de destinația finală, vor opri aici în cele 5 zile de eveniment. În plus, studenții au gratuitate. Tarom a pus la dispoziție 100 de bilete gratuite pe ruta București – Cluj – București, promoție ce este încă în derulare. Autoturismele personale sunt o opțiune valabilă, festivalul având pregătite 6.000 locuri de parcare.


Organizatorii recomandă ca pregătirea bagajelor să fie făcută doar după citirea atentă a regulamentului ce prevede în detaliu obiectele cu care este permis accesul în festival. Dacă e evident că armele, drogurile sau bicicletele vor sta departe de aria festivalului, e la fel de important de reținut că nu este permis accesul cu niciun fel de obiect din sticlă, graffitti, animale sau instrumente muzicale.

Facilitățile puse la dispoziție egalează oferta din orice zonă urbană: un supermarket va fi deschis din prima zi, iar zona de food court include nu mai puțin de 40 de vendors cu o ofertă generoasă în diversitate și conținut. Locuri gratuite de încărcare a telefoanelor, rețea WI-FI pe întreaga suprafață a festivalului, un laundromat, 700 de dulăpioare oferite tot gratuit, totul este pregătit pentru a asigura un confort maxim.


În așteptarea concertelor de pe cele 9 scene ale festivalului, publicul va avea de ales între zeci de activități și experiențe. Film, circ, fashion sau EC Sessions sunt doar câteva dintre cuvintele cheie ce trebuie trecute în programul fiecărei zile. Artiștii Circului Metropolitan din București au creat „Reveria” împreună cu echipa Cirque du Soleil, spectacolul plin de acrobații curajoase fiind prezentat la Electric Castle pentru prima dată în afara capitalei.

Un număr de 30 de creatori de modă vor fi prezenți în Fashion Unplugged, proiectul care își propune, anul acesta, să reinventeze abordarea în modă a tinerilor prezenți la festival. Maurice Munteanu este cel care va conduce ofensiva împotriva prostului gust, oferind în întâlniri dedicate sfaturi despre cum poți transforma moda într-un aliat al personalității tale. Immersive Dome, adus în premieră, la Electric Castle, va oferi proiecții experimentale de 360 grade. Tot o premieră este și Stigma Show, exemplificarea perfectă a modului în care tehnologiile digitale devin instrumente pentru creație.


“Go big or go home” e sloganul sub care se desfășoară anul acesta EC Sessions. Publicul se poate întâlni începând de joi cu personalități din lumea filmului, mass-media sau cu vedete de stand-up comedy. De neratat, atelierele de DJ și Live Juke Box, locul în care o trupă este gata pregătită să îți interpreteze live piesa preferată. Castelul Banffy intră, după secole, în era digitală, mulțumită instalațiilor interactive pregătite de Klaus Obermaier; castelul va găzdui și reprezentațiile celor de la Shadow Theatre.

Pentru cei ce au nevoie ca pe timp de zi să aibă un ritm mai lent, există oricând soluția de a petrece o zi întreagă în ședințe de yoga, masaj, „înotând” în piscina de mingi sau pe plaja special amenajată.


Publicul e îndemnat să nu uite de linia Zero Toleranță: 076 999 333 9 va fi, de miercuri, numărul ce poate fi apelat pentru a reclama orice tip de agresiune, în orice moment al zilei.

Damian Marley, London Grammar, Groove Armada şi Wolf Alice se numără printre cele peste 90 de nume incluse pe afişul ediţiei de anul acesta a festivalului Electric Castle, care va avea loc în perioada 18 - 22 iulie, pe domeniul Castelului Banffy din judeţul Cluj. Biletele pentru o zi costă 149 şi 189 de lei, iar abonamentele au preţuri cuprinse între 469 şi 999 de lei, cu camping inclus.

Venirea lui Damian Marley la Electric Castle este o premieră pentru piața muzicală din România.

Anul trecut, în total, în cele cinci nopţi de festival, peste 100.000 de participanţi din ţară şi străinătate au făcut să vibreze castelul de la Bonțida.

Ultimele Stiri
abonare newsletter