Actualitate

A început Olimpiada Internațională de Matematică!

Peste 600 de elevi concurenţi, cu vârste cuprinse între 13 şi 19 ani, din 110 ţări, participă la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Cluj-Napoca, manifestare al cărei buget este de un milion de euro.

Sala Polivanentă a început să fie pregătită atât pentru concurs, cât și pentru festivitatea de deschidere. Totul este pus în mișcare, trebuie doar să sosească participanții. Deschiderea manifestării va avea loc în 8 iulie, iar concursul propriu-zis este programat în zilele de 9 şi 10 iulie.

„Organizarea celei de-a 59-a Olimpiade Internaţionale de Matematică (IMO) la Cluj-Napoca este o mare provocare, în condiţiile în care olimpiada precedentă a fost la Rio de Janeiro iar cea de anul viitor va fi organizată de Londra. La olimpiadă participă 615 elevi concurenţi din 110 ţări, cu vârste între 13 şi 19 ani, alte patru ţări având statut de observator, plus alte sute de persoane care vor fi leaderi ai echipelor naţionale, deputy leaderi, observatori, voluntari. Bugetul Olimpiadei Internaţionale de Matematică este de un milion de euro, fondurile fiind asigurate de către Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Judeţean Cluj, Consiliul Local Cluj-Napoca şi din sponsorizări. Deja au început să sosească participanţi, au loc pregătiri, alegerea problemelor pentru concurs, deschiderea evenimentului urmând să aibă loc în 8 iulie, iar concursul propriu zis fiind programat în zilele de 9 şi 10 iulie în Sala Polivalentă”, a spus Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean.


Un concurs atipic

Cei mai bune șase elevi ai fiecarei țări sunt selectați prin criterii riguroase ca să reprezinte țara la Olimpiada Internațională de Matematică.


„Evaluarea se face în două etape. În prima etapă, liderul și echipa de observatori a țării respective primesc lucrările copiilor în aceeași zi în care a avut loc proba și încearcă să obțină cât mai multe puncte la fiecare problemă rezolvată sau nerezolvată total de către copiii din echipa lor. Pentru asta este nevoie de cunoștințe cât mai bune în matematică pentru că multe din punctele care fac diferență între medalii se obțin atunci când echipa țării respective știe să arate că un început de soluție a copilului, nefinalizat, poate fi finalizat. Este un fel de pauză într-un campion mondial de șah, în care specialiștii analizează partida și perspectivele de abordare”, a spus Radu Gologan președintele Comitetului Științific de organizare al IMO 2018.

După foarte scurt timp, o mare parte dintre foștii olimpici internaționali ai României au răspuns imediat invitației de a participa ca făcând parte din acest grup de coordonatori la IMO. Preşedintele Comitetului Ştiinţific de Organizare al IMO 2018, Radu Gologan, a mai declarat că, din punctul de vedere al matematicii, toţi matematicienii importanţi ai României care au învăţat în străinătate, au ajutat matematica românească în ultimii ani.


„Statistica arată că, în ultimii 20 de ani, din cei şase elevi câţi fac parte din lotul naţional, patru au plecat să studieze în străinătate, iar doi au rămas să studieze în România, iar ulterior, şi dintre cei doi au plecat să îşi facă doctoratul în alte ţări. Este un lucru care se întâmplă şi în alte ţări, în Franţa, de exemplu, majoritatea absolvenţilor Şcolii Normale Superioare pleacă să se angajeze în universităţi americane de vârf, unde se face matematică de vârf”, a subliniat Gologan.

Protecție pentru participanți


Măsuri de siguranță au fost luate pentru ca evenimentul să decurgă fără niciun fel de incident. Siguranța public va fi asigurată de 80 de jandami, 60 de polițiști și 6 echipaje ISU.

„Vor fi luate măsurile necesare pentru asigurarea ordinii publice la locurile de cazare ale delegaţiilor din cele 114 ţări participante, la locurile desfăşurare a activităţilor, precum şi pe timpul transportului delegaţiilor de la hoteluri în zona de desfăşurare a olimpiadei. Pentru asigurarea siguranţei şi protecţiei participanţilor, vor fi mobilizate efective importante din cadrul Grupării şi se va beneficia de sprijinul unor structuri aparţinând Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române din Bucureşti”, a menţionat Sebastian Cliţan, șeful Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.


La deschiderea IMO 2018 este aşteptat să participe preşedintele României, Klaus Iohannis, şi mai mulţi ambasadori.

Prima Olimpiadă Internaţională de Matematică a fost organizată în 1959 în România, la Braşov.

Ultimele Stiri
abonare newsletter