Actualitate

Şofer prins de poliţişti după ce a accidentat mortal un pieton în Turda şi a fugit

Polițiștii clujeni au identificat și depistat un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Turda, bănuit de provocarea unui accident rutier soldat cu moartea unei persoane.

Potrivit poliţiştiolor clujeni, în 22 iunie a.c., în jurul orei 00:20, un autovehicul condus pe DN1, în afara municipiului Turda, dinspre Aiud, ar fi acroșat un bărbat, care, în calitate de pieton, se deplasa din sens opus, pe marginea părții carosabile.

În urma impactului, pietonul a decedat. Conducătorul auto și-ar fi continuat deplasarea, plecând de la locul producerii accidentului.


Pietonul accidentat mortal nu avea documente asupra sa care să conducă la stabilirea identității. Ulterior, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Mihai Viteazu.

„Pe parcursul nopții, polițiștii au continuat investigațiile pentru identificarea conducătorului auto. Astfel, în această dimineață, în jurul orei 11:00, în urma verificărilor efectuate, a fost găsit autovehiculul implicat în eveniment în curtea unui imobil din Turda. Acesta prezenta avarii specifice accidentului. De asemenea, s-a stabilit că șoferul care ar fi provocat accidentul este în vârstă de 21 de ani, din Turda, acesta locuind la adresa la care a fost găsit autovehiculul”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.


Tânărul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, fapte prevăzute de Codul penal.

abonare newsletter