monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Mitinguri în paralel: Parada Gay şi Noua Dreaptă. Se repetă incidentele de anul trecut?

Al doilea marş al comunităţii LGBTQ va avea loc în acest weekend, cu toate că autorităţile spuneau că vor interzice pe viitor ca în Cluj-Napoca să se mai desfășoare parade gay. În aceeaşi zi, Noua Dreaptă a anunţat organizarea mitingului pentru familie în Piaţa Avram Iancu. Se vor repeta incidentele de anul trecut?

După scandalul de anul trecut din Piața Avram Iancu, când actrița Oana Mardare a fost târâtă de jandarmi pe motiv că ar fi tulburat manifestația celor de la Noua Dreaptă, Primăria a luat decizia de a interzice pe viitor ca în Cluj-Napoca să se mai desfășoare parade gay.

Nu numai că nu a interzis marşul comunităţii LGBTQ, dar acesta va avea loc la aceeaşi dată cu mitingul pentru familie organizat de Noua Dreaptă.

La fel ca anul trecut, Noua Dreaptă a primit Piaţa Avram Iancu, în timp ce Cluj Pride se va desfăşura în zona Sălii Sporturilor – Grigorescu.

Mitingul pentru familie va avea loc sâmbătă, în 23 iunie, de la ora 12:15.

“Clujui nu-i Sodoma”

“Manifestarea este una în sprijinul familiei și a organizării referendumului pentru definirea căsătoriei în Constituție ca find doar între un bărbat și o femeie, așa cum este menționat și în Codul Familiei. Ne arătăm deranjați de faptul că de ani de zile întreaga clasă politică în frunte cu președintele Klaus Iohannis și liderul PSD, Liviu Dragnea, tergiversează organizarea acestui referendum, neținându-se cont de voința românilor și de democrație. În același timp arătându-se favorabili legalizării parteneriatelor civile între homosexuali, care peste tot unde au fost legalizate în lume au deschis calea spre «căsătorii» între homosexuali, adopții de copii de către «cuplurile» homosexuale și propagandă homosexuală în școli și grădinițe. Prin această atitudine politicienii arată că nu le pasă de majoritatea cetățenilor, ci că încearcă să impună o dictatură a minorităților paralelă cu adevărata democrație și cu statul de drept”, transmite Noua Dreaptă.

Membrii Noii Drepte spun că miting-ul pentru Familie “va fi și un protest la adresa celei de a doua parade a homosexualilor ce se va organiza în aceeași zi la Cluj”.

“Considerăm că avem dreptul să ne creștem copiii într-un mediu sănătos din punct de vedere moral, nu dorim ca strada să devină un spațiu de propagandă neo-marxistă, dominată de astfel de evenimente obscene, anti-sociale și imorale. Condamnăm decizia Primăriei Municipiului Cluj-Napoca de a autoriza această paradă numită «Cluj Pride». Dacă orașul nostru nu va mai ajunge Capitală Culturală Europeană în anul 2021, se pare că se dorește transformarea sa într-o capitală a homosexualității, unde anormalul devine motiv de mândrie. Așteptăm toții românii ce țin la familie și la valoriile tradiționale în Piața Avram Iancu. Să luptăm pentru familiile și drepturile noastre, să cerem organizarea referendumului și să spunem clar că orașul nostru, Cluj-Napoca, nu-i Sodoma”, mai spune Noua Dreaptă.

Cluj Pride, departe de ochii curioşilor

Marşul LGBTQ se va defăşura tot sâmbătă, 23 iunie, începând cu ora 17.00, cu pornire de pe platoul Sălii Sporturilor "Horia Demian" din Cluj-Napoca, pe traseul Splaiul Independenței - Podul Napoca - B-dul. 1 Decembrie 1918 - Str. Giuseppe Garibaldi - Splaiul Independenței - platoul Sălii Sporturilor "Horia Demian".

"Vă întrebați, probabil, de ce marșul Cluj Pride nu pornește nici în acest an din centrul orașului, așa cum alte manifestații publice. Motivul, așa cum ni l-a transmis în scris Primăria Cluj-Napoca în răspunsul la cererile depuse de noi pentru trasee în zona centrală, este că «sunt programate lucrări și amenajări edilitare», în perioada menționată în adresele noastre. Ulterior, Primăria Cluj-Napoca a propus, în schimb, traseul actual.  Cu toate acestea, suntem conștienți că atât răbdarea noastră și probabil a voastră a atins un nivel sensibil, prin urmare dorim să ne luăm împreună cu voi un angajament public că în 2019 marșul Cluj Pride va porni din zona centrală, cu acordul Primăriei Cluj-Napoca sau doar cu notificarea acesteia, după cum o va cere situația", transmit oganizatorii Pride Cluj.

Toleranţă şi scandal

Anul trecut, actrița Oana Mardare a fost târâtă de jandarmi pe motiv că ar fi tulburat manifestația celor de la Noua Dreaptă. Tânără purta un tricou alb primit la marşul comunităţii LGBT şi a participat la mitingul Noii Drepte din Piaţa Avram Iancu, de unde a fost ridicată cu forţa de către jandarmi şi băgată într-o dubă. Atunci, Primăria a luat decizia de a interzice pe viitor ca în Cluj-Napoca să se mai desfășoare parade gay.

"Noi am făcut ceea ce trebuia, am aprobat cele două manifestații. Din păcate, la una dintre manifestații s-a escaladat mult prea mult toată situația și ar fi putut să fie o chestiune elegantă și să arate că orașul de pe Someș e un oraș cosmopolit, deschis, tolerant în care au loc absolut toți. Eu cred că o manifestare este suficientă, au spus ce au avut de spus (n.red. comunitatea LGBT), și-au exprimat punctul de vedere, sunt și alte orașe din România în care pot să-și desfășoară activitățile", spunea anul trecut viceprimarul Dan Tarcea.

Peste 800 de persoane au participat anul trecut la prima Paradă Gay organizată la Cluj-Napoca.

Lucian Dunăreanu, organizator Cluj Pride

"Dorim să-i asigurăm pe toți cei ce ne susțin, dar și autoritățile locale, că vom continua să ne cerem drepturile civice. Facem și un apel către autoritățile locale la respectarea drepturilor cetățenești ale comunității LGBTQ și ale susținătorilor săi. Domnul viceprimar nu este în măsură pentru a decide în acest moment interzicerea unei manifestări pentru drepturile comunității LGBTQ și considerăm că declarațiile publice ar trebui făcute într-un mod mai responsabil" (iulie 2017)