Actualitate

Clujenii, „cuceriţi” de turci pe calea aerului sau cum poate Consiliul Judeţean să înveţe business pentru dezvoltarea aeroportului

Clujenii au cu ce, dar nu ştiu cum s-o facă. Nu o spunem noi, ci cea mai mare compania aeriană din Europa, Turkish Airlines, care deja operează zboruri de pe Aeroportul Internaţional Cluj. Iar acum, turcii şi-au pus ambiţia să aducă în oraşul de pe Someş turişti din toată lumea.

Singurele impedimente: lipsa investiţiilor în infrastructura aeroportului şi implicarea aproape inexistentă a autorităţilor judeţene.

Cu patru zboruri pe săptămână în prezent şi cu planuri de extindere pe aeroport, prin operarea rutei Cluj-Istanbul zilnic, Turkish Airlines are ambiţii mari: să promoveze Clujul în lume.


“Clujul trebuie să se promoveze mai bine pentru că are ce arăta. În Istanbul trăiesc 15-18 milioane de oameni, poate și mai mulți, cu zona metropolitană, iar 1 milion dintre ei sunt bogați, deci un segment extraordinar de exploatat. Numai Salina Turda plus alte 2-3 obiective din zona Clujului ar fi deja un bun început pentru un city-break aici. Au venit mulți turci la Festivalul Untold care nici nu auziseră de Cluj. Totuși, este nevoie de o mai mare implicare a autorităților, mai ales în ceea ce privește infrastructura. Noi nu putem să aterizăm cu avioane mai mari de 150 de locuri la Cluj, deși în mod normal operăm cu peste 250 de locuri”, susține Alper Atalay, manager de vânzări la Turkish Airlines Cluj.

Doi ani cu Turkish Airlines pe Aeroportul Cluj

Anul acesta în septembrie se împlinesc doi ani de când pe Aeroportul Internaţional Cluj ateriza primul avion de linie de la Istanbul după decizia companiei Turkish Airlines de a inaugura zboruri din această parte a ţării, după Bucureşti şi Constanţa. Din birourile companiei din Istanbul, conducerea Turkish Airlines vorbeşte despre lipsa investiţiilor în infrastructura aeroportului clujean.


“Clujul nu este un mega oraș  în acest moment. Strategia este să oferim cele mai convenabile soluții de călătorie pentru locuitorii din Cluj-Napoca. Deci, dacă doriți să călătoriți în Statele Unite, Japonia sau Africa, ne-ar plăcea să credem că suntem cea mai potrivită și mai convenabilă companie de transport aerian. Nu cunosc zborurile din Cluj, dar este puțin probabil să existe un zbor Cluj-New York. Este imposibil din cauza infrastructurii (...) Sectorul aviației va înregistra o creștere semnificativă în următorii ani. Clujul ar putea fi un exemplu, de exemplu. (...) Zborul Cluj-Istanbul durează o oră, iar lumea este la dispoziția ta. Nu trebuie să mergeți în altă parte”, a declarat Omer Faruk Sonmez, senior vice president pe partea de vânzări la Turkish Airlines.

Frecvenţe zilnice de la Cluj

Conducerea companiei are planuri mari pe Aeroportul din Cluj, iar în viitorul apropiat va introduce zboruri zilnice spre Istanbul.


“Nu a fost o decizie ușoară de a zbura de la Cluj. Turkish Airlines va continua să caute noi oportunități. Cel mai probabil vom decide să zburăm zilnic. În prezent, avem patru zboruri pe săptămână. Oamenii din Cluj vor găsi opțiuni în fiecare zi. Pentru noi, Cluj înseamnă o zonă extinsă numită Transilvania și aproape 6 milioane de oameni trăiesc în jur. Deci, Clujul este cea mai bună opţiune de a pleca din România în acea parte. Clujul este un loc bun de investiții și vom continua să investim în Cluj. Anul viitor, sper că vom zbura zilnic. Credem în viitorul companiei Turkish Airlines din Cluj”, a mai spus Atalay.

Cât despre introducerea a două zboruri pe zi din Cluj, Omer Faruk Sonmez spune că “totul depinde de oameni şi de disponibilitatea lor de a călători cu Turkish Airlines”.


“E o poveste cu două părți. Nu vă putem spune că vom fi dubla sau tripla zborurile. E un plan îndrăzneț, niciodată nu vom face astfel de planuri. Decizia de a crește capacitatea către destinațiile existente pe aeroportul din Cluj este foarte ridicată, însă alegerea destinației unde vom creşte capacitatea depinde de performanța financiară. Știm că Antalya este foarte accesată pentru zborurile turistice în Cluj, însă pentru noi prioritar este zborul Cluj-Istanbul”, a spus senior vice president pe partea de vânzări la Turkish Airlines.

Mai mult, Alper Atalay este încrezător că anul acesta Aeroportul Internaţional Cluj va sărbători pasagerul numărul 3 milioane.


Experienţă de zbor şi atenţie la detalii

Pasagerii care se îmbarcă din Cluj provin atât din zona de business, inclusiv angajații companiilor de IT, cât și din cea de leisure, mulți dintre ei luând zboruri de conexiune din Istanbul către destinații exotice ale lumii.

De exemplu, scaunele de la clasa business au fost special concepute pentru a asigura confortul pasagerilor la cel mai înalt nivel, cu caracteristici speciale, cum ar fi masajul în scaun, surse de alimentare sau facilitatea de a vă închide într-o zonă proprie.

Cunoscut ca unul dintre cele mai premiate saloane de călători din lume, Istanbul Lounge are o suprafață de 6.000 metri pătrați și o capacitate de 1100 de locuri.

Salonul oferă gusturi unice de mâncăruri din bucătăria turcească și din lume. O gamă largă de servicii și activități includ console de jocuri video, un simulator de golf de ultimă generație, paturi private de odihnă și zone de duș, cinema, o zonă de joacă pentru copii, bibliotecă, piscină, sală de rugăciune sau servicii de masaj, iar pasagerii din clasa business care călătoresc cu Turkish Airlines pot folosi acest lounge și se pot bucura de toate serviciile sale.

Ca intrare între Europa și Asia, Istanbulul este un loc fantastic pentru o escală: vedeți vederile legendare ale bosforului, palatele spectaculoase și o varietate bogată de cumpărături și divertisment.

Pasagerii pot profita şi de programul “escală în Istanbul”. Cei care zboară cu Turkish Airlines și care au o lungă perioadă de conectare au ocazia să se cazeze gratuit o noapte într-un hotel de patru stele (pasagerii de la clasa economică) sau două seri într-un hotel de cinci stele  (pasagerii de la clasa business). Cu acest produs, pasagerii pot descoperi Istanbulul în timp ce așteaptă zborul următor.

De asemenea, există şi un program pentru cei care au de aşteptat cel puţin şase ore până la următorul zbor: Tour Istanbul. După ce pasagerii sosesc la Aeroportul Ataturk din Istanbul, vor fi preluaţi şi transportaţi în locuri istorice. După un tur minunat, pasagerii vor fi duşi înapoi la aeroport. În timpul turului, pasagerii vor putea vedea cele mai importante obiective istorice ale unui oraș care a găzduit principalele civilizații ale lumii.

Cel mai mare aeroport din lume construit în timp record

Compania a început construirea unui nou aeroport în Istanbul şi îşi propune o ţintă de 4,3 miliarde de pasageri până în 2023. Noul aeroport va fi construit la 35 kilometri de Istanbul, costurile ajungând la 11 miliarde de dolari, şi va deservi 200 de milioane de pasageri pe an și va oferi mai mult de 350 de destinații. Primul terminal va deservi inițial 90 de milioane de pasageri pe an şi va fi inaugurat în luna octombrie 2018.

În jurul aeroportului vor fi ridicate clădiri de birouri, hoteluri, moschei, centre medicale, de conferințe şi comerciale. Aici vor fi amenajate 468 de ghișee, 114 puncte de check-in, 228 de puncte de control al pașapoartelor şi 77 de porți de îmbarcare. Partea de alimentație publică se va întinde pe 32.000 mp, iar cea de duty-free, pe 55.000 mp, fiind amenajate 446 de camere de hotel.

Construcţia noului aeroport este estimată să se finalizeze în patru ani.

Ultimele Stiri
abonare newsletter