Actualitate

O ambulanță a rămas blocată, după ce niște drumari au „închis” drumul cu propriul autoturism VIDEO

Medicii unei ambulanțe, care transporta un pacient din zona montană a Clujul, au fost nevoiți să aștepte timp de o oră, fiindcă niște drumari au blocat drumul, parcând mașina chiar pe mijlocul străzii.

Angajații firmei care reabilitează drumul în acea zonă au fost vinovați pentru această situație.

„Cei de la firma de reparații drumuri au lăsat mașina parcată de-a latul drumului, au pus o bandă de semnalizare și un semn de ocolire pe un drum impracticabil, iar ei se aflau la mai mult de 3 km distanță. Șoferul de pe Ambulanța cu pacient înăuntru a sunat la 112 să anunțe că drumul e blocat de acea mașină. De la acel moment a trecut mai mult de o oră până a venit nesimțitul acela să mute mașina. Când am urcat, nimeni nu a anunțat că vor închide drumul. Șoferul ambulanței ne-a povestit că s-au întâlnit la urcare cu cei de la firma care asfaltează și nici lor nu li s-a spus că vor închide drumul. În intervalul de așteptare, șoferul ambulanței a pornt de mai multe ori sirelene, în speranța că va fi auzit de cei de la ifrma care asfalta, dar degeaba”, a explicat un martor ocular.


Cazul a fost distribuit pe rețelele de socializare de către deputatul Emanuel Ungureanu, care a declarat că va cere instituțiilor abilitate să ancheteze cazul.

„Luni voi depune plângere penală împotriva individului care a blocat drumul o oră, spunând la moment dat: poate nu dau drumul nici la Ambulanță... Forma de viață se poate face vinovată de încălcarea articolului 339 din Codul Penal, infracțiuni contra siguraței circulației pe drumurile publice”, a spus Emanuel Ungureanu.


„Cu aceeaşi pedeapsă(închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă) se sancţionează aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic”, spune articolul din lege.

Din fericire, bărbatul în vârstă care se afla în Ambulanță, era în perfuzii, dar stabil, iar în acest moment este în afara oricărui pericol.


 

Etichete: emanuel ungureanu
Ultimele Stiri
abonare newsletter