Actualitate

Spectacolele de la Teatrul „Puck”, la Zilele Clujului

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” prezintă la final de săptămână două spectacole în cadrul ediției din acest an a Zilelor Clujului.

Este vorba de „Țara lui Împreună”, de Ovidiu Pecican, în regia lui M. Chris Nedeea, care va avea premiera sâmbătă, 19 mai de la ora 11, și de „Croitorașul cel Isteț”, după Frații Grimm, în regia Emiliei Nechita, programat pentru duminică, 20 mai, de la ora 11. Ambele reprezentații vor avea loc pe scena din Piața Muzeului.

Premiera de sâmbătă face parte din programul Centenarului Unirii, și, în același timp, este un preambul al Festivalului Stradal WonderPuck care va avea loc între 14 și 16 septembrie. „Țara lui Împreună”, după un text original de Ovidiu Pecican, își propune să redea întru-un cadru idilic frumusețea și valorile tradiționale românești. Se fac trimiteri la momentul istoric al Unirii din 1918, cu elemente specifice baladelor populare și istorice.


„Am transpus sărbătoarea noastră din acest an, Centenarul Unirii, într-o metaforă în care provinciile românești sunt niște fete frumoase care sunt răpite de împărații din jur. Cred că e o metaforă care îi va amuza și îi va bucura pe copii. Nu are nicio tentă dușmănoasă, ci pune în valoare virtuțile de frumusețe și de curaj ale poporului nostru. Teatrul de păpuși poate reflecta o conștiință civică, poate să aibă semnificații ample”, a declarat Ovidiu Pecican.

Clujenii sunt așteptați la premiera „Țării lui Împreună” sâmbătă, 19 mai, în Piața Muzeului, de la ora 11. În distribuție: Frunzina Anghel, Iulian Lungu, Călin Mureșan și Angelica Pamfilie. Scenografia este realizată de Elena Ilaș, iar sculptura de Florin Marin.


„Am apelat la un filon muzical repartizat cumva pe cele trei regiuni etnografice mari ale României. Am luat niște repere pe care, ca să le putem livra unui public care trăiește astăzi și are acces la Internet și televizor, le-am rebranduit și remixat, cu ajutorul lui Sebastian Hamburger, artist care face parte din trendul lansat de Subcarpați. Muzica sună senzațional și actorii se simt foarte bine cântând, așa că sunt lucruri de văzut și de auzit”,  a precizat M. Chris Nedeea, regizorul spectacolului.

Al doilea spectacol pe care Teatrul de Păpuși „Puck” îl susține în Piața Muzeului, la Zilele Clujului, este „Croitorașul cel Isteț”, în regia Emiliei Nechita. Reprezentația va fi susținută duminică, 20 mai, de la ora 11. Este povestea faimosului personaj „Șapte dintr-o lovitură”, redată într-o cheie savuroasă, cu multe învățăminte. Din distribuție fac parte actorii: Adina Ungur / Laura Corpodean, Andreea Bolovan / Robert Gutunoiu.


Vârsta minimă recomandată pentru ambele spectacole de este trei ani.

Participarea la aceste reprezentații în aer liber este gratuită.


În această săptămână, spectacolul „Scufița Roșie și lupul cel flămând” a avut o reprezentație la Grădinița Specială pentru Copii cu Deficiențe Cluj-Napoca (luni, 14 mai),va mai avea doua la Grădinița „Lumea copiilor”.

Prințesa Aurora a fost eroina celor patru reprezetații ale spectacolului prezentta de artiștii Teatrului „Puck” marți, 15 mai, respectiv miercuri, 16 mai. Este vorba de „Frumoasa din pădurea adormită”, după Frații Grimm, în regia lui Gabriel Apostol.


De asemenea, spectacolul regizat și interpretat de Ion Iurcu va participa la ediţia a V-a a Festivalului de Teatru pentru Copii „Arcadia” de la Oradea, sâmbătă, 19 mai.

Tot, sâmbătă, 19 mai, pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” va fi prezentat spectacolul „Baladele balaurului”/ „Sárkány-művek”, în regia lui Imecs-Magdó Levente. Artiștii ultilizează mai multe tehnici de mânuire, iar povestea are la bază lucrări ale unor elevi din clasa III-VII, în cadrul proiectului ”Eroi şi eroine”, desfășurat în vara lui 2017. Povestea începe cu cele trei fete ale Împăratului Ţării Poveştilor care se trezesc într-un loc necunoscut, într-o cameră întunecată. Probabil cineva le-a presărat cu o briză de somn şi le-a răpit. Cu toate puterile, înţelepciunea şi instinctele lor, fetele se străduiesc să găsească soluţia pentru eliberare.

Dramaturgia şi muzica sunt semnate de de Bertóti Johanna, costumele de Kupás Anna, iar păpuşile sunt concepute şi realizate de Kürti Andrea. Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de 7 ani. Proiectul este realizat în colaborare cu trupa Váróterem Projekt.

Ultimele Stiri
abonare newsletter