monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Secţiune dedicată filmelor controversate la ediţia din acest an a TIFF

Secţiunea tematică a celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) se numeşte "A fi sau a nu fi politic corect?" şi include zece producţii recente care concurează pentru Premiul FIPRESCI al TIFF.

"Unii le vor găsi controversate şi ofensatoare, în vreme ce alţii vor respira uşuraţi că astfel de filme curajoase încă se mai fac într-o perioadă marcată de extremele la care ajuns corectitudinea politică. Aceasta a fost şi ideea din spatele acestei secţiuni, cu atât mai necesară în contextul actual în care libertatea de expresie tinde să fie ameninţată de considerente politic-cosmetizante care nu au nicio legătură cu valoarea artistică", a precizat, potrivit unui comunicat, directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov, potrivit Agerpres.

Potrivit organizatorilor TIFF, unul dintre cele mai acide titluri incluse în această secţiune, "Human, Space, Time And Human", este "pe cât de senzaţional, pe-atât de direct şi de sadic". Lansat la Berlinală, cel mai nou film al multipremiatului regizor sud-corean Kim Ki-Duk, al cărui nume a fost recent implicat într-un scandal sexual care a împărţit industria cinematografică în două tabere, este "o metaforă politică actuală şi o alegorie biblică aproape lipsită de speranţă despre istoria omenirii".

Peisajele idilice ale Bodrumului şi scenele explicite de brutalitate şi umilinţe sexuale se întrepătrund într-o manieră şocantă în producţia daneză Holiday, recent lansată la festivalul "Sundance" şi catalogată de publicaţia "The Hollywood Reporter" drept "un debut excepţional", conform sursei citate.

"Garantat subiect de dezbateri după proiecţie, acest studiu ambiguu despre compromis şi violenţă asupra femeii e poate cu atât mai deconcertant pentru unii cu cât el este opera unei regizoare, suedeza Isabella Eklof. Într-o cu totul altă lumină, 'A Horrible Woman' (r. Christian Tafdrup) riscă totul încă din titlu, imaginând o protagonistă maestră în arta manipulării suave şi situaţii-limită care pot transforma poveştile de dragoste în adevărate coşmaruri", se arată în comunicat.

Regizat de duo-ul mexican Julio Bekolr şi Fernando Sma, "Tripping Thru Keta" este un "trip" comic. O stilistă hiperactivă pe nume Keta se implică într-o afacere cu trafic de droguri, ajungând să interacţioneze cu o galerie caleidoscopică de eroi ieşiţi din comun şi să răstoarne ordinea relaţiilor dintre ei.

Tot o comedie este şi "Neurotic Quest For Serenity" (r. Paulinho Caruso, Teodoro Poppovic), care se concentrează pe situaţiile stânjenitoare în care sunt puse femeile brazilience în drumul spre succes. Tot din Brazilia ajunge la TIFF şi "Liquid Truth", al regizoarei Carolina Jabor, o analiză captivantă asupra prezumţiei de nevinovăţie în epoca acuzaţiilor care te pot condamna fără proces. Urmărind povestea unui instructor de înot suspectat de abuzul asupra unui minor, filmul îţi oferă şansa de a te aşeza în scaunul judecătorului.

Situaţii dramatice, tulburări psihice şi secrete îngropate ies la iveală în războiul declarat dintre două familii vecine din cauza unui copac. După "Either Way" şi "Paris of the North", regizorul islandez Hafsteinn Gunnar Sigurdsson revine la TIFF cu "Under the Tree", o comedie neagră feroce lansată la Veneţia, despre lupta pentru teritoriu dintr-o suburbie burgheză islandeză.

"La fel de controversate ca filmele din programul 'A fi sau a nu fi politic corect?' sunt şi titlurile din tradiţionala secţiune de la TIFF 'Fără Limită'. Alături de povestea-şoc deja anunţată din 'Caniba', al cărei titlu spune totul (r. Lucien Castaing-Taylor şi Verena Paravel), se află debutul de-o poezie viscerală al regizoarei şi scriitoarei Marysia Nikitiuk, 'When the Trees Fall', o poveste dramatică despre condiţia femeii, inspirată de sărăcia brutală şi de violenţa din mediul rural din Ucraina", anunţă organizatorii TIFF.

În producţia braziliană "Ţintă brută" (r. Filipe Matzembacher, Marcio Reolon), premiat cu "Teddy Award" la Berlinală, povara de a fi diferit trezeşte dorinţa unui tânăr reprimat social de a evada din viaţa reală, inventându-şi un alter-ego într-o cameră de chat. Lansat tot în secţiunea "Panorama" a Berlinalei din acest an şi filmat dintr-o bucată, fără nicio tăietură de montaj, "Invasion" este o alegorie întunecată plasată într-un spaţiu labirintic pe care o eclipsă continuă îl transformă într-un paradis misterios al crimelor.

Cele două comedii negre care închid secţiunea "Fără Limită" sunt "All You Can Eat Buddha" (r. Ian Lagarde) şi "Heavy Trip" (r. Jukka Vidgren, Juuso Laatio). În cea dintâi, un turist canadian misterios şochează o întreagă staţiune all-inclusive cu miracolele pe care le înfăptuieşte, iar cea de-a doua surprinde aventurile unei trupe de metalişti dintr-un cătun finlandez hotărâte să cânte cu orice preţ pe scena unui festival de gen din Norvegia.

Ediţia din acest an a TIFF va avea loc între 25 mai şi 3 iunie.