Actualitate

Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei

La 21 aprilie 2018, Organizaţia Naţiunilor Unite aniversează, în premieră, Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei.

Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 27 aprilie 2017, Rezoluţia 71/284, prin care se decide ca la data de 21 aprilie să fie marcată Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei.

Este marcată la şase zile de la data naşterii celui mai de seamă reprezentant al Renaşterii italiene din perioada de apogeu a acesteia, Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452) şi cu o zi înaintea Zilei Planetei Pământ.

În acest fel, ONU doreşte să sublinieze faptul că un viitor sustenabil pentru planetă poate fi obţinut în special printr-o abordare ştiinţifică, economică şi culturală care este în permanenţă creativă şi inovatoare.

De altfel, în 2013 a fost publicat Raportul ONU asupra economiei creative, realizat de UNESCO şi de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Din paginile acestuia reiese faptul că atât creativitatea, cât şi inovaţia, fie la nivel individual, fie la nivel colectiv, urmează să se numere printre principalele resurse ale naţiunilor în secolul al XXI-lea.

Creativitatea în economie înseamnă nu doar spirit antreprenorial, ci şi identificarea de noi oportunităţi de utilizare mai eficientă a resurselor naturale din prezent.

ONU subliniază şi importanţa culturii şi audiovizualului, unde, din nou, creativitatea joacă un rol decisiv. Aceste domenii nu doar că au potenţialul de a crea locuri de muncă şi de a produce profit, dar au şi meritul de a îmbunătăţi dialogul şi înţelegerea între naţiuni, după cum reiese din documentul „Globalizarea şi interdependenţa: cultura şi dezvoltarea durabilă”, publicat de ONU la 31 iulie 2014, potrivit Agerpres.

Ultimele Stiri
abonare newsletter