monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Care sunt doleanțele angajaților care protestează de două zile în fața Institutului Inimii?

De două zile, angajații Institutului Inimii protestează în fața instituției. Aceștia au explicat, pentru Monitorul de Cluj, punctual, care sunt doleanțele lor.

„1. Nu sunt bani pentru acordarea sporurilor, Ministerul a trimis un plafon de 21%, care este insuficient pentru ca toate categoriile de personal să își primească banii.

2. Infirmierele, brancardierii, îngrijitoarele nu au salariul mărit conform noii legi, 153/2017 și ei pleacă acasă cu bani mai puțini.

3. Sporurile de tură și sâmbetele, duminicile sunt plătite luându-se în considerare salariul de bază din ianuarie 2018, ceea ce nu e corect pentru că vom fi aproape în aceeași situație ca în perioada guvernului Boc când sporurile erau calculate la un salariu mai mic decât cel de bază.

4. Secțiile de Terapie Intensivă din Institutul Inimii, având în vedere că îngrijesc nou născuți, operați pe cord, precum și adulți pentru a căror îngrijire e depus un efort fizic și psihic în plus, susținut, față de alte categorii de terapie intensivă, aceste secții vor un spor de 75% aplicat la noul salariu de bază”, a transmis Claudia Feurdean, liderul sindicatului „Solidaritatea”.