Actualitate

Slujbă oficiată de şase ierarhi, la aniversarea a 12 ani de la reînfiinţarea Mitropoliei Clujului

Mitropolia Clujului împlineşte, pe 25 martie, 12 ani de la reînfiinţarea sa. Evenimentul care va fi marcat de o liturghie oficiată de şase ierarhi ortodocşi din ţară şi din străinătate.

"Pentru a marca împlinirea a 12 de existenţă ai Mitropoliei Clujului, duminică, 25 martie 2018 de praznicul Bunei Vestiri, începând cu ora 9.30, un sobor de şase ierarhi, format din: IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, PS Justin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, PS Petroniu, Episcopul Sălajului, PS Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei va săvârşi Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în prezenţa credincioşilor, a personalităţilor din lumea culturală şi academică, dar şi a reprezentanţilor autorităţilor civile şi militare din întreaga Mitropolie", se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Mitropolia Clujului.

Pe 25 martie 2006, la sărbătoarea Bunei Vestiri, lua fiinţă în mod festiv Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

"Evenimentul naşterii noii Mitropolii transilvănene este ancorat în viziunea şi voinţa istorică exprimată de Sfântul Andrei Şaguna, de Octavian Goga sau de Patriarhul Miron şi confirmă faptul că Biserica priveşte întotdeauna cu respect spre trecut, dar înţelege că viitorul ei trăieşte mereu sub aripa înnoitoare a Duhului Sfânt", se mai arată în comunicat.

Ziua de 25 martie a devenit, prin actul reînfiinţării Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, o sărbătoare pentru întreaga Transilvanie, ea marcând momentul întronizării primului mitropolit, Bartolomeu Anania, iar după 5 ani, a mitropolitului Andrei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter