Actualitate

Topul celor mai fericite ţări din lume, potrivit ONU: Norvegia a fost detronată.

Norvegia nu mai este cea mai fericită ţară din lume, fiind detronată în Raportul Mondial al Fericirii 2018, care prezintă un top alcătuit din 156 de state. România se numără printre primele 100 ţări fericite.

După ce anul trecut a ocupat locul cinci, iată că Finlanda este cea mai fericită ţară din lume în 2018, reuşind să-şi detroneze vecina, Norvegia, potrivit unei cercetări realizată printr-un program mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), potrivit BBC. Topul a fost întocmit pe baza nivelului de mulţumire înregistrat de locuitorii din 156 de ţări cu privire la mai multe aspecte precum PIB-ul pe cap de locuitor, asistenţa socială, speranţa de viaţă, absenţa corupţiei, libertatea socială şi generozitatea. La fel ca în anii trecuţi, topul zece este dominat de ţări nordice (5), în timp ce la polul opus este ţara africană Burundi, unde sunt cei mai nefericiţi oameni, scrie adevarul.ro.

România se află pe locul 52, iar Moldova pe 67. Statele Unite şi Marea Britanie ocupă poziţiile 18, respectiv 19. Deşi este una dintre cele mai bogate ţări, America a picat patru poziţii, factorii vinovaţi pentru declinul fericirii fiind slăbirea reţelelor de asistenţă socială, prezenţa corupţiei în instituţiile guvernamentale şi în mediul de afaceri şi diminuarea încrederii în instituţiile publice.


Cauze ale depresiei

De asemenea, obezitatea, depresia şi criza substanţelor opioide reprezintă alte probleme care afectează fericirea americanilor. Un capitol important avut în vedere a fost fericirea imigranţilor din 117 ţări, inclus în premieră în raportul iniţiat în 2012. Ţările nordice au obţinut şi la această categorie rezultatele cele mai bune. „E clar că ţările nordice fac ceva când vine vorba de crearea condiţiilor bune pentru o viaţă bună“, a declarat Meik Wiking, directorul executiv al Insitutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga.

Şi imigranţii sunt fericiţi în ţările nordice

„Descoperirea cea mai izbitoare a raportului este remarcabila consistenţă între fericirea imigranţilor şi cea a nativilor. Cei care se mută în ţări mai fericite au de câştigat, în timp ce persoanele care se mută în ţări mai puţin fericite pierd“, a explicat John Helliwell, unul dintre autorii raportului şi profesor la Universitatea British Columbia.


Top 10 cele mai fericite ţări din lume 1. Finlanda

2. Norvegia
3. Danemarca
4. Islanda
5. Elveţia
6. Olanda
7. Canada
8. Noua Zeelandă
9. Suedia
10. Australia


Top 10 cele mai nefericite ţări din lume

1. Burundi
2. Republica Centrafricană
3. Sudanul de Sud
4. Tanzania
5. Yemen
6. Rwanda
7. Siria
8. Liberia
9. Haiti
10. Malawi


Norvegia, cea mai fericită, anul treecut

Anul trecut, Norvegia a depăşit Danemarca şi ocupa primul loc în topul celor mai fericite tari din lume.


România ocupa locul al 57-lea în acest clasament - realizat de întocmit de Sustainable Development Solutions Network (SDSN) - ce includea 155 de ţări.

Ţările nordice aveau cele mai fericite populaţii şi anii trecutţi, potrivit World Happiness Report 2017, întocmit de Sustainable Development Solutions Network (SDSN), o iniţiativă globală ce a fost lansată de ONU în 2012.

Ţările din Africa Subsahariana, alături de Şiria şi Yemen, ocupau, în 2017, ultimele locuri în raportul anual al fericirii - ce includea 155 de state.

Şi anul trecut, clasamentul a fost realizat pe baza unui punctaj global care include şase factori: PIB-ul per locuitor, Sprijin social, Speranţă pentru o viaţă sănătoasă, Libertatea de a face schimbări în viaţă, Generozitate şi Încredere.

Ultimele Stiri
abonare newsletter