Actualitate

Vlad Voiculescu: Medicul Lucan avea acces în permanenţă la informaţii clasificate din interiorul Ministerului Sănătăţii

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a precizat, pe pagina sa de Facebook, că medicul Mihai Lucan avea acces în permanenţă la informaţii clasificate din interiorul ministerului, menţionând şi că între profesor şi Florian Bodog ar exista chiar şi o relaţie de rudenie.

„Despre faptul că domnul Lucan avea permanent informaţii clasificate din interiorul ministerului... ştiam de asemenea. Parte dintre cei care îi transmiteau fiecare pas îmi sunt prea bine cunoscuţi. Despre alţii, sper să aflăm cu toţii mai devreme sau mai târziu. (...) Despre relaţia privilegiată a domnului Lucan cu domnul Bodog nu ştim de ieri, de astăzi. Înţeleg că ar fi şi rude, ceva naşi/fini în familie... sper să aflăm cu toţii în curând”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.

Fostul ministru explică faptul că, la cererea DIICOT, Florian Bodog a fost nevoit să trimită Corpul de Control, dar cu „instrucţiuni” să găsească cât mai puţine neregului.


„La insistenţele DIICOT, după ce lucruri de o gravitate extremă fuseseră transmise către DIICOT în august şi în noiembrie 2016, domnul Bodog a fost obligat să trimită din nou Corpul de Control. Astfel, în perioada 15.05.2017-26.05.2017, când 7 persoane (Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii şi membrii ai Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti) au realizat un simulacru de control la Cluj. În Minister se ştia foarte clar care sunt instrucţiunile... să găsească cât mai puţine lucru... misiune de care echipa s-a achitat cu brio”, mai reiese din postarea lui Voiculescu.

De asemenea, cele şapte persoane care făceau parte din Corpul de Control au fost cazate la un hotel de 5 stele, precizează Vlad Voiculescu, deşi legea permite oficialilor să se cazeze la hoteluri de maximum 3 stele, iar factura pentru această deplasare a depăşit 6.000 de euro, bani pe care nu se ştie cine i-a achitat.


Florian Bodog a fost, joi seara, la DIICOT, unde a dat declaraţii, în calitate de martor, în dosarul medicului Mihai Lucan. La audieri ar trebui să ajungă şi primarul Clujului, Emil Boc, dar şi Vasile Dâncu, fostul vicepremier.

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală „in rem” pentru tentativă de omor calificat cu premeditare, după ce medicul Mihai Lucan ar fi încercat să secţioneze intenţionat artera unui pacient, pentru a-i face rău unui coleg, declarau, pentru Mediafax, surse judiciare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter