monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Prima zi de doliu național în memoria Regelui Mihai

Prima zi de doliu național în memoria Regelui Mihai

În România este doliu naţional pentru trei zile, începând de astăzi, în memoria Regelui Mihai. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai este depus, de miercuri seară, la Palatul Regal, în Sala Tronului, unde va rămâne până sâmbătă, când va avea loc înmormântarea.

Printr-o hotărâre adoptată săptămâna trecută, Guvernul a stabilit doliu naţional în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie, în memoria Regelui Mihai, scrie digi24.ro.

Potrivit Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, zilele de doliu naţional sunt stabilite prin hotărâre de guvern. Actul normativ mai stabileşte că, în zilele de doliu naţional, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României şi drapelul Uniunii Europene.

De asemenea, posturile naţionale de radio şi televiziune, dar şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a fost adus în ţară miercuri, la ora 11.00, cu o aeronavă militară care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă, unde a avut loc o slujbă religioasă.

Preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Mihai Tudose s-au recules la catafalcul regelui Mihai, la Sinaia, au depus coroane de flori şi au scris în cartea de condoleanţe deschisă la Castelul Peleş.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş.

La funeraliile regelui Mihai sunt aşteptaţi, sâmbătă, între alţii, regina Sofia a Spaniei, regina Greciei Anne-Marie, prinţul Charles al Marii Britanii şi zeci de reprezentanţi ai marilor familii nobiliare europene. La funeralii este aşteptat şi regele Filip al Belgiei, al treilea cel mai tânăr monarh european în exerciţiu, precum şi Prinţul Lorenz al Belgiei, Arhiduce de Austria.

Regele Mihai - care împlinise 96 de ani pe 25 octombrie - a încetat din viaţă pe 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia.