Actualitate

PSD Cluj: „Senatorul Marius Nicoară, proaspăt condamnat penal, trebuie să demisioneze!”

Liderul PSD Cluj deputatul Horia Nasra „speră” ca Marius Nicoară va avea demnitatea să demisioneze din Parlament.

„Sper ca senatorul liberal Marius Nicoară să aibă demnitatea, onoarea, de a demisiona din Parlament după ce Magistrații Inaltei Curți de Casație și Justiție au pronunțat, astăzi, sentința în cazul domniei sale: pedeapsa de un an închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de `conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge`.

Nu cred că din Senatul României, pe parcursul termenului de supraveghere, va reuși să presteze munca nerenumerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Asociației Filantropice Medical-Creștine Cluj-Napoca sau în Primăria Municipiului Cluj-Napoca.


Senatorul Marius Nicoară completează lista condamnaților penali ai PNL Cluj: dl. Horea Uioreanu, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj și fostul primar al municipiului, dl. Sorin Apostu (moștenit din PDL, mâna dreaptă a domnului Emil Boc)” a declarat deputatul Horia Nasra, președintele PSD Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter