Actualitate

Garanţiile oferite de Marea Britanie în negocierile pentru Brexit. Decizia care vizează peste 200.000 de români din Regatul Unit

Marea Britanie şi UE au ajuns la o înţelegere privind negocierile pentru Brexit, Jean Claud Juncker şi Theresa May, anunţând într-o conferinţă de presă la Bruxelles că discuţiile pot trece în etapa următoare.

„Au fost înregistrate progrese suficiente” pentru a trece la următoarea etapă a declarat şeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. La rândul său, Theresa May a anunţat soluţia în problema spinoasă a imigranţilor: „cetăţenii UE din Marea Britanie vor continua să trăiască la fel ca înainte” de Brexit.

Peste 230.000 de români lucrează în Marea Britanie, ocupând locul al treilea ca naţionalitate, după polonezi (916.000) şi irlandezi (322.000).


Jean-Claude Juncker a comentat că este vorba „de un compromis”.

Textul înţelegerii vizează trei probleme cheie în negocieri: drepturile cetăţenilor UE, graniţa cu Irlanda şi „nota de plată” a Marii Britanii.


Theresa May a explicat că acordul garantează drepturile a peste trei milioane de cetăţeni UE care trăiesc în Marea Britanie „consacrate în legislaţie şi aplicate de instanţe”. Ea a mai spus, totodată, că acordul înclude şi prevederi financiare „corecte pentru contribuabilul britanic” şi, de asemenea, prevede o soluţie flexibilă în cazul graniţei cu Irlanda, „prezervând integritatea constituţională şi economică” a Regatului Unit.

"Aş dori să-i mulţumesc premierului (britanic) pentru hotărârea acesteia. Am înregistrat progresul de care aveam nevoie. Doamna May m-a asigurat că noul text are sprijinul guvernului britanic. Acordul este desigur un compromis, este rezultatul unor discuţii lungi şi intense. Fiecare parte a arătat adaptabilitate şi dorinţă de compromis", a spus Juncker, în cadrul unei conferinţe de presă comune la Bruxelles cu Theresa May.


Prin intermediul unui comunicat, "Comisia Europeană recomandă Consiliului European să concluzioneze că s-au înregistrat progrese suficiente în prima etapă a negocierilor privind Articolului 50 cu Marea Britanie".

La 15 decembrie, Consiliul European trebuie să decidă dacă într-adevăr au fost înregistrate progrese suficiente privind negocierile de Brexit, astfel încât discuţiile cu Marea Britanie să poată avansa la următoarea fază.


"Comisia este mulţumită că s-au realizat progrese suficiente în fiecare dintre cele trei domenii prioritare: drepturile cetăţenilor, dialogul privind frontiera Irlanda/Irlanda de Nord şi acordul financiar, aşa cum a fost prevăzut în deciziile Consiliului European din 29 aprilie 2017. Negociatorul Comisiei a dat asigurări că alegerile de viaţă ale cetăţenilor UE care trăiesc în Marea Britanie vor fi protejate. Drepturile cetăţenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie şi ale cetăţenilor Marii Britanii în UE27 vor rămâne aceleaşi după ce Marea Britanie va părăsi UE. Comisia s-a asigurat, de asemenea, că orice procedură administrativă va fi ieftină şi simplă pentru cetăţenii UE din Marea Britanie. În ceea ce priveşte acordul financiar, Marea Britanie a acceptat că angajamentele luate de către cele 28 de state membre vor fi onorate de UE28, inclusiv de Marea Britanie. În ceea ce priveşte graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, Marea Britanie recunoaşte situaţia unică din Irlanda şi şi-a asumat angajamente semnificative pentru a evita o frontieră dură", se mai arată în comunicatul Comisiei Europene.

Ultimele Stiri
abonare newsletter