Actualitate

Astăzi începe Festivalul Filmului Francez (FFF), ajuns anul acesta la a 21-a ediție

Festivalul Filmului Francez (FFF), ajuns anul acesta la a 21-a ediție, începe joi, la București, urmând ca filmele aduse de acest eveniment să poată fi văzute, între 9 și 19 noiembrie, pe ecranele din nouă mari orașe din România, printre care şi Clujul.

Cele mai noi filme din Hexagon, aduse de Festivalul Filmului Francez (FFF) în cinematografele românești Cele mai noi filme din Hexagon, aduse de Festivalul Filmului Francez (FFF) în cinematografele românești

Festivalul Filmului Francez debutează cu mult apreciatul "Django", în regia lui Etienne Comar.

"Filmul aduce în fața spectatorilor o poveste pe cât de incredibilă, pe atât de necunoscută din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cea a celebrului muzician Django Reinhardt, cel care a schimbat spiritul swingului și al jazzului", spun organizatorii.


FFF își reinventează, și anul acesta, secțiunile care l-au făcut popular în rândul cinefililor. Șase filme de debut, alese dintre cele mai interesante prime creații cinematografice apărute în ultima vreme, își vor disputa preferințele publicului în cadrul secțiunii "Competiție". Câțiva dintre regizorii acestor pelicule se vor afla, de altfel, în România pentru a explica mizele demersului lor artistic: Lila Pinell și Chloé Mahieu, realizatoarele filmului "Kiss & Cry" — la București; Morgan Simon, regizorul peliculei "Compte tes blessures" (Numără-ți rănile) — la București și la Cluj-Napoca.

"Premiul publicului TV5 MONDE" va recompensa filmul cel mai apreciat de spectatori, producția urmând să fie distribuită în toate cinematografele din România.


"Așteptat ca de obicei cu nerăbdare, programul Săptămânii Cahiers du cinéma — realizată în colaborare cu cea mai importantă revistă de cinema din Franța — are ca punct de pornire ideea de 'arhitectură'. Selecția propusă de Joachim Lepastier, critic de film la Cahiers du cinéma, întoarce pe toate fețele sensurile noțiunii de 'arhitectură' pentru cea de a 7-a artă — de la decorul concret la structura conceptuală sau la arhitectura unei opere filmice", se mai arată în comunicat.

Nu în cele din urmă, Panorama invită publicul român să vadă cele mai noi și mai bune creații ale cinematografiei franceze actuale, producții îndelung aplaudate de critici și de public, cu ocazia marilor festivaluri de pe mapamond.


Una dintre principalele atracții ale celei de a 21-a ediții a Festivalului Filmului Francez va fi însă secțiunea "Realitatea virtuală". Un program experimental atât în ceea ce privește forma, cât și selecția, care va fi disponibil doar la București în acest an și care va deschide noi piste de reflecție asupra evoluției cinematografului spre noile versiuni hi-tech de mâine, modelate de realitatea virtuală, ficțiunile interactive, webdocumentarele etc.

FFF se va desfășura, pe lângă București și Cluj-Napoca, în Arad, Brașov, Buzău, Constanța, Iași, Ploiești, Timișoara.

Etichete: cinematografe film
Ultimele Stiri
abonare newsletter