Actualitate

Repetenţi la matematică. Problema de „aritmetică de clasa a II-a” pe care un primar PSD din Cluj îi cere lui Tudose să o rezolve

Cu toate promisiunile de la Guvern, primarii se tem pentru banii din bugetele pe 2018, odată cu modificarea Codului Fiscal pe care Guvernul o va promova miercuri prin ordonanţă de urgenţă. Nu cred în asigurările venite de la Bucureşti nici măcar edilii PSD care susţin că reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% le va lăsa visteriile aproape goale.

Sursă foto: Mediafax Sursă foto: Mediafax

„Dacă avem un coş şi se reduc nişte sume, atunci la rândul nostru trebuie să reducem şi noi sumele pentru alte proiecte. Şi un copil de clasa a II-a la aritmetică ştie că, dacă din cinci ouă iei două rămân, doar trei. Ar trebuie revizuit Codul Fiscal, sigur se găsesc soluţii. Trebuie şi o legislaţie punitivă pentru firmele care nu îşi achită contribuţiile către stat”, a declarat primarul comunei Apahida, de lângă Cluj-Napoca, social-democratul Grigore Fati, care susţine că modificările la Codul Fiscal afectează toate primăriile, fie ele mari sau mici.

Nu este singurul pesedist nemulţumit. Primarul municipiului Dej, Costan Morar, a declarat, marţi, că edilii au cerut premierului o reanalizare a situaţiei legată de cotele pe care trebuie să le redistribuie spre Guvern din impozitul pe venit. ”Am cerut o revizuire, pentru că trebuie această scădere a veniturilor trebuie compensată de undeva. Pentru noi, pentru Dej, ar fi un mare dezavantaj prevederile din modificările Codului Fiscal, pentru că, din bugetul propriu, 55% reprezintă aceste cote, iar dacă vor fi afectate, cu siguranţă va fi în detrimentul comunităţii”, a spus Morar.


Potrivit acestuia, municipiul Dej are angajaţi mulţi, atât la nivel de personal bugetar, în condiţiile în care în zonă este o mare unitate militară, dar şi angajaţi din mediul privat, în special din parcul industrial care se dezvoltă la intrarea în localitate.

”Numărul mare de angajaţi este un beneficiu, se plătesc impozite pe venituri, şomajul este redus, astfel că o măsură de reducere a acestor cote ne-ar afecta direct. Ar fi nedrept pentru noi, dacă s-ar lua bani ar fi afectate investiţiile, deoarece în construirea unui buget, cum este cel pe anul 2018, trebuie să asigurăm în primul rând funcţionarea instituţiilor, şcolilor, iar ce rămâne distribuim spre investiţii. Scăzând veniturile, sunt afectate investiţiile”, a spus primarul Dejului, potrivit Mediafax. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter