Actualitate

Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Dej se vor afla joi în grevă. Care sunt revendicările

Conducerea FNSAR anunţă că până în prezent Guvernul României şi ministerele sesizate de FNSAR prin adresele înaintate nu au anunţat nici o intenţie de a avea o discuţie cu conducerea FNSAR pe subiectul important al salariilor care vor fi acordate începând cu 1 ianuarie 2018 în baza Legii 153/2017.

Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Dej se vor afla joi în grevă Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Dej se vor afla joi în grevă

Potrivit dejeanul.ro, în aceste condiţii s-a hotărât ca pânâ în data de 4 octombrie când expiră cele 30 de zile în care se aşteaptă un răspuns favorabil sau o invitaţie la discuţii în termenul maxim dat conform legii de 30 de zile, să se organizeze la nivel naţional un miting de sensibilizare a Guvernului în data de 28 septembrie, ora 11.00 în toate Serviciile Publice de Ambulanţă din România, fără a afecta capacitatea normală de intervenţie de urgenţă, urmând ca după data de 04 octombrie, în funcţie de reacţia Guvernului să fie stabilit calendarul acţiunilor sindicale la nivel naţional până la obţinerea revendicărilor FNSAR.

Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Dej vor participa la grevă.


Revendicările FNSAR:

- Stoparea diminuării veniturilor lunare a personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă, începând cu 01 ianuarie 2018 în urma aplicării Regulamentului de sporuri conform proiectului elaborat de Ministerul Sănătăţii în baza prevederilor Legii 153/2017.
- Situaţia şi starea parcului de ambulanţe din Serviciile Publice de Ambulanţă.
- Deficitul de personal în Serviciile Publice de Ambulanţă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter