monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Emil Boc critică, din nou, Guvernul din cauza centurii metropolitane: "Este crimă cu premeditare"

Primarul Emil Boc spune că județul Cluj riscă să piardă 150 de milioane de euro pentru construirea centurii metropolitane.

La începutul anului primarul Emil Boc a cerut sprijinul (fără succes) parlamentarilor clujeni pentru susţinerea proiectelor locale și a trimis o scrisoare deschisă premierului de la acea vreme Sorin Grindeanu nemulțumit de faptul că Guvernul nu alocă bani pentru realizarea centurii metropolitane. Ulterior, Boc spunea că merge să vorbească față în față cu prim ministrul Mihai Tudose și să joace șah cu el, dacă va fi cazul, pentru centura metropolitană.

Acum, Emil Boc se întâlnește la Cluj cu reprezentanți ai Parlamentului European, ai Comisiei Europene și ai Guvernului României pentru a discuta despre centura metropolitană și alte proiecte.

"Riscăm să pierdem banii pentru centura metropolitană. Riscăm ca acești bani să fie dezangajați de Comisia Europeană și duși în altă parte, nu în România, pierduți complet, definitiv după 2020, după Brexit. Este mesajul pe care l-am citit printre rânduri, risc major ca acei 150 de milioane euro dați Clujului ca să scape de coșmarul traficului, riscă să fie pierduți definitiv, din cauza că Guvernul nu a declanșat procedurile de începere a lucrărilor pentru centura metropolitană. Va fi primul subiect pe care îl voi atinge și voi sublinia cât de important este acest proiect pentru dezvoltarea economică, urbană, teritorială a Clujului. Traficul e cea mai mare provocare a Clujului", a spus primarul marți dimineața la o emisiune la radio.

Boc spune că în ritmul la care merg lucrurile, acea centură nu va fi gata nici până în 2022.

"Iar dacă nu începem de acum să pregătim lucrările pentru centura metropolitană nu va fi gata nici în 2020, nici în 2022, termenul maxim de cheltuire a banilor europeni. Este o crimă cu premeditare la adresa României, la adresa Clujului pentru că bani există, iar să nu îi utilizezi cu bună știință, repet, e un act extrem, extrem, de grav. Oamenii sunt pe bună dreptate extrem de nemulțumiți, noi venim cu măsuri mărunte, mici, care îmbunătățesc pe termen scurt, dar e clar că pe termen mediu soluția centurii metorpolitane va fi o soluție care ne va da voie să respirăm. Să primim noi banii, oameni buni. Modificați legislația aeropeană și națională și faceți eligibilă Primăria Cluj-Napoca să utilizeze banii și vă asigur că lucrăm 24 de ore din 24 de ore să implementăm aceste proiecte structurale. România nefăcând reforma administrației publice în sensul descentralizării și mai ales a regionalizării nu sunt eligibile orașele și județele pentru aceste proiecte mari. Nu am mai fi depins de București, de niciun Guvern, discutam noi cu Bruxelles. Nu mai dădeam vina pe niciun ministru din Guvern. Ne-am fi făcut aici un program operaţional sectorial pe nevoile noastre reale. Transport, centură, inovare. Eu îmi pun mari speranţe în această vizită. Sunt oficialităţi de cel mai înalt rang, cu putere de decizie şi ştiu despre ce vorbesc. Nu pot să îi vrăjesc să le vorbesc de lucruri frumoase. Ştiu fiecare frază pe care o spun", a mai spus Boc.

Primarul a mai spus că va aduce în discuţie şi Spitalul Regional de Urgenţă.

"Voi corela discuţia şi cu Spitalul Regional de Urgenţă pentru că nerealizarea centurii metropolitane pune în dificultate şi funcţionarea spitalului regional pentru că rămânem blocaţi în trafic. Aceste două proiecte sunt interconectate. Nu îl poţi face pe unu, fără celelălat. Mai ales că există resurse financiare pentru amândouă", a mai spus primarul.

Primarul a mai spus că va discuta şi despre procedurile birocratice prea complicate.

“Altă temă pe care vreau să o abordez este legată de debirocratizarea propriei noastre legislaţii. Avem o meteahnă, noi românii, pe măsură ce înfiinţăm o structură administrativă, ea caută imediat să-şi găsească rolul prin impunerea unor acte suplimentare pe care le cere. Noi avem un pachet minimal de legislaţie cerută de la Bruxelles pentru fonduri europene, la care vine Guvernul, prin ministerele abilitate, şi mai adaugă 20, 30 de avize, documente, cerute în plus. Ne face praf”, a mai spus edilul.

O delegaţie a Parlamentului European vizitează în aceste zile, alături de membri ai Comisiei Europene, proiecte realizate în Transilvania din fonduri europene.

Ieri, șeful Unităţii pentru România în cadrul DG Regio al CE, Carsten Rasmusen, spunea că din punct de vedere al cifrelor, România are, pentru moment, "un lung şir de zero-uri".