Actualitate

Tânăr urmărit de poliţişti pentru tentativă de omor, depistat în zona Turzii

Poliţişti clujeni au depistat ieri în judeţul Cluj două persoane urmărite în baza unor mandate de arestare.

Infractori daţi în urmărire, prinşi de poliţiştii clujeni Infractori daţi în urmărire, prinşi de poliţiştii clujeni

Poliţişti din cadrul Serviciilor de Investigaţii Criminale şi Criminalistic, împreună cu cei din cadrul unităţilor de poliţie din Turda şi Câmpia Turzii, au efectuat descinderi în mai multe locaţii din Turda, Câmpia Turzii şi de pe raza localităţilor limitrofe, în urma cărora au depistat două persoane urmărite.

„Astfel, a fost depistat un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Turda, pe numele căruia, în cursul lunii martie 2015, Curtea de Apel Cluj a emis un mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. În fapt, la data de 31 martie 2014, cel în cauză, în timp ce se afla pe strada Ştefan cel Mare, din municipiul Turda, ar fi lovit cu un obiect tăietor-înţepător un alt bărbat, cauzându-i acestuia leziuni prin care i-a fost pusă în pericol viaţa. În urma depistării, bărbatul a fost încarcerat în centrul de reţinere şi arestare preventivă", spun reprezentanţii IPJ Cluj.


De asemenea, a fost depistată o femeie, în vârstă de 35 de ani, din Turda, faţă de care, în cursul lunii iulie a.c., autorităţile din Germania au emis un mandat european de arestare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, faptă comisă la data de 3 mai a.c..

Femeia, fiind angajată la o firmă de curierat şi-ar fi însuşit pe nedrept două pachete care trebuiau livrate , faptă prin care s-ar fi creat un prejudiciu de peste 30.000 de euro.


Aceasta a fost prezentată Parchetului de pe langă Curtea de Apel Cluj, fiind emisă  ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Ulterior, faţă de aceasta a fost dispusă măsură controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.

Ultimele Stiri
abonare newsletter