Actualitate

Atenţie dacă aveţi drum în Parcul Central. Astăzi încep lucrările de reabilitare după Untold

Astăzi începe reabilitatea Parcului Central unde s-a desfăşurat o parte din festivalul Untold. Costurile ajung la aproape 300.000 de lei şi sunt suportate de organizatorii festivalului.

Lucrările care vor fi făcute includ pregătirea terenului şi supraînsămânţarea, fertilizare teren, înlocuire pavaj, înlocuire bănci, înlocuire rigole, înlocuire stâlpi de iluminat public, înlocuire coşuri de gunoi, plombare gropi.

Organizatorii Untold anunţau că acoperă integral costurile de reamenajare a Parcului Central şi a parcului din vecinătatea Hotel Sport, reamenajare necesară atât în urma organizării festivalului, cât şi din cauza unor factori independenţi, precum canicula, organizarea în parc a altor evenimente, uzura normală a parcului de peste an.


Primăria Cluj-Napoca a stabilit necesarul lucrărilor, iar costurile totale se ridică la suma de 282.354 lei, fiind suportate integral de către organizatorii Untold.

Lucrările vor fi efectuate de către RADP Cluj-Napoca, încep miercuri şi urmează să se termine în 15 septembrie.


Festivalul Untold s-a desfăşurat în perioada 3 – 6 august la Cluj-Napoca, la eveniment participând, în total, peste 330.000 de persoane, venite din întreaga lume.

Ultimele Stiri
abonare newsletter