Actualitate

Dezastru în Parcul Central după Untold. Cum arată zona şi cine plăteşte pagubele – FOTO

Iarba de altădată din Parcul Central a dispărut, aleile sunt pline de pământ, materiale de construcţii şi alte mizerii. La două zile după terminarea festivalului Untold, accesul în zona Cluj Arena este încă restricţionat.

Peste 330.000 de persoane au participat la ediţia din acest an a festivalului Untold. Se pare că Parcul Central a avut cel mai mult de suferit, verdele de altădată fiind înlocuit cu pământ, noroi şi praf. Mai mult, într-o fotografie se poate vedea că o toaletă publică a fost amplasată fix lângă o cişmea.

Organizatorii Untold spun că toate pagubele vor fi suportate de ei.


“Toate pagubele le suportăm noi, la fel și pe Cluj Arena. Estimăm că în 3 săptămâni, până la finalul lunii august, gazonul de pe stadion să fie refăcut. Pentru gazon noi avem contract cu o firmă, deja au demarat procedurile specifice în vederea aducerii gazonului la starea inițială, iar costurile se ridică la 30.000 de euro. În ceea ce privește Parcul Central acolo încă se fac evaluări. Circulația în zona stadionului încă este restricționată având în vedere că se demontează scena. E pentru siguranța cetățenilor. Accesul în Parcul Central este permis fără nicio restricție”, au declarat organizatorii festivalului.

Anul trecut, organizatorii Untold au plătit o chirie totală de 330.000 de lei, după cum urmează: 34.096 lei pentru Parcul Central (4 zile), 200.000 lei pentru Cluj Arena (20 zile), 96.000 lei pentru Sala Polivalentă (12 zile).


În ceea ce priveşte sumele din acest an, primarul Emil Boc a spus marţi dimineaţă la radio că nu ştie la cât se ridică chiria percepută organizatorilor pentru închirierea Parcului Central.

Ultimele Stiri
abonare newsletter