monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Zeci de clujeni au reclamat nivelul ridicat de zgomot creat noaptea de concertele Untold

Zeci de persoane reclamă la Primăria Cluj-Napoca nivelul de zgomot al muzicii de la festivalul Untold, unele dintre acestea locuind în cartiere situate la mare distanţă faţă de stadionul Cluj Arena şi Parcul Central, unde au loc concertele.

Zeci de persoane au făcut reclamaţii la Primăria Cluj-Napoca, în primele două zile ale festivalului Untold, împotriva nivelului ridicat de zgomot pe care concertele îl determină în oraş, conform municipalităţii.

Cele mai afectate sunt două cartiere care se află în proximitatea arealului de 230.000 de metri pătraţi în care se desfăşoară festivalul şi care cuprinde zona Parcului Central, a stadionului Cluj Arena şi a Sălii Polivalente. În aceste arii organizatorii Untold au montat zece scene.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Cluj-Napoca, la numărul primarului şi la dispeceratul Poliţiei Locale au fost înregistrate zeci de reclamaţii în primele două zile ale evenimentului muzical.

”Au fost înregistrate la numărul primarului de la Primăria Cluj-Napoca şi la dispeceratul Poliţiei Locale zeci de reclamaţii în ultimele două zile din partea unor persoane nemulţumite de nivelul crescut al zgomotului muzicii de la festivalul Untold. Au fost sesizări din partea unor persoane care locuiesc în zona stadionului Cluj Arena şi Parcului Central, unde se desfăşoară festivalul, sau în cartierul Grigorescu, situat în vecinătate, dar şi din cartierele Zorilor şi Gheorgheni, care se află la mare distanţă de locul de desfăşurare a festivalului. Unele persoane au reclamat şi faptul că au fost trezite din somn de focurile de artificii din noaptea de joi spre vineri şi în cea de vineri spre sâmbătă de la ora 2 şi de la 4 dimineaţa”, au spus sursele citate.

Organizatorii Untold au susţinut, sâmbătă, că nivelul de zgomot înregistrat se încadrează în limitele normale.

O parte dintre locuitorii oraşului aleg şi metode neoficiale pentru a-şi exprima dezaprobarea faţă de organizarea festivalului în central oraşului, pe diferite site-uri sau pe facebook.

"Nu mi se pare corect ca un întreg oraş să nu se poată odihni timp de patru nopţi din cauza 'muzicii' date la maxim la festivalul Untold. Pentru mine este simplu: pe durata 'festivalului' plec din Cluj-Napoca, dar ce fac bolnavii internaţi în spitalele şi clinicile din oraş?", spune un cetăţean, pe un astfel de site.

Alături de disconfortul creat de zgomotul puternic, o parte a locuitorilor oraşului mai ridică şi problema închiderii pentru cetăţenii care nu participă la festival a zonei care cuprinde stadionul Cluj Arena şi Parcul Central, pe perioada evenimentului.

O petiţie în acest sens a fost lansată în urmă cu câteva zile, prin care se cere mutarea din central oraşului a festivalului Untold, pe modelul Electric Castle, care se desfăşoară în luna iulie, în comuna clujeană Bonţida, în jurul ruinelor unui fost castel, numit în urmă cu 200 de ani Versailles-ul Transilvaniei.

Potrivit organizatorilor festivalului, în 3 august, care a fost prima zi a evenimentului, au participat peste 76.000 de persoane, iar vineri, peste 82.000.

În cursul celei de a treia zi a festivalului, sâmbătă, principalul concert va avea loc la ora 3.00, când pe scenă va urca Armin van Buuren. El s-a numărat printre principalii artişti din line-up-ul Untold la fiecare dintre cele trei ediţii. Festivalul Untold are loc între 3 şi 6 august.