monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Untold 2017. Amenzi de 37.000 de lei şi peste 400 de persoane au necesitat îngrijiri medicale

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat 37 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 37.300 lei, şi 17 avertismente scrise în cea de a doua zi a festivalului Untold, spun reprezentanţii Jandarmeriei Cluj.

Potrivit sursei citate, în cursul zilei de vineri au fost înregistrate 13 sesizări privind săvârşirea unor fapte penale. În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea unităţilor de Parchet competente.

În domeniul situaţiilor de urgenţă, 402 persoane au primit îngrijiri de prim-ajutor şi asistenţă medicală în spitalul mobil, în punctele fixe pentru prim-ajutor şi prin intermediul celor 11 echipe mobile de paramedici care patrulează în toate locaţiile unde au loc activităţi ale festivalului. În 12 cazuri s-a impus transportul persoanelor la spital, afecţiunile înregistrate fiind, în general, remediate pe loc.

Reprezentanţii forţelor de ordine le recomandă celor care urmează să participe la acest eveniment să îşi supravegheze obiectele de valoare deţinute, să evite implicarea în orice fel de conflict, să nu răspundă provocărilor, să nu consume băuturi alcoolice în exces sau alte substanţe interzise de lege şi să nu ezite să solicite sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliţie sau jandarmerie dacă au nevoie de sprijin sau dacă sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale.

Organizatorii Untold estimează o participare de peste 300.000 de persoane în toate cele patru zile ale festivalului