Actualitate

Ce spune Boc despre mutarea Untold în afara Clujului, după 3 ediţii ţinute în centrul oraşului

Peste 1.000 de persoane cer, printr-o petiţie online, mutarea festivalului Untold în afara oraşului Cluj-Napoca, invocând faptul că evenimentul îngrădeşte dreptul locuitorilor la oraş, prin ocuparea abuzivă a spaţiilor publice.

”Aşa cum alte festivaluri clujene, precum Electric Castle şi MOX, pot funcţiona în afara oraşului, noi, cetăţeni din Cluj-Napoca şi comunele limitrofe, susţinem mutarea Untold din centrul municipiului. Aşa cum este organizat acum, festivalul îngrădeşte dreptul la oraş al locuitorilor şi celor care muncesc aici, prin ocuparea abuzivă a spaţiilor publice (parcuri şi parcări), blocarea inutilă a circulaţiei şi poluarea sonoră, timp de mai multe zile”, arată textul petiţiei.

Printre principalale motive semnalate de semnatarii petiţiei se numără blocarea accesului în Parcul Central al oraşului.


Primarul Clujului, Emil Boc, spune că expunerea internaţională de care se bucură festivalul Untold face să nu fie de acord cu semnatarii petiţiei care cer mutarea festivalului în afara oraşului.

“Respect punctele de vedere ale celor care au un alt punct de vedere, o altă perspectivă faţă de organizarea Untold. Consider, deocamdată, că punctele pozitive sunt încă mult mai multe pentru oraş decât cele negative şi de aceea într-o comunitate trebuie să vedem dacă lucrurile bune trebuie menţinute şi să corectăm lucrurile negative şi să vedem cum putem diminua impactul negativ pentru cei care nu sunt de acord. Beneficiile sunt mai mari decât dezavantajele şi anul acesta am ţinut şi am avut grijă în organizare să diminuăm atât cât a fost cu putinţă disconfortul fără a-l elimina în totalitate, dar ca oraş încă apreciez, aşa cum apreciază majoritatea clujenilor, că punctele pozitive sunt mai multe decât cele negative”, a spus Boc, chestionat în legătură cu subiectul petiţiei care circulă în mediul online.


”Nu este normal ca un festival să fie organizat într-un cartier şi la 50 de metri de Spitalul de Copii. Nu este normal ca timp de circa o săptămână să nu avem acces în parc. Nu este normal ca timp de o săptămână să suportăm zgomotele infernale zi şi noapte. Să-l mute la Călăţele”, este părerea unui semnatar al petiţiei.

Un alt comentariu arată: ”Pentru un haos relativ profitabil financiar de-o săptămână, unii oameni renunţă cu uşurinţă la drepturi legale inalienabile”.


Alte motivaţii sunt: ”Nu pentru că îngrădeşte, ci pentru că distruge, iar banii de reparaţii îi plătim tot noi”; ”Dacă domnul Boc are neapărat nevoie de tămbălău, să ne plătească mai întâi concedii pe perioada acestui «festival»"; ”E ilegal să plăteşti taxe într-un oraş şi ei să îşi facă festival privat din infrastructura oraşului, închizând accesul cetăţenilor”; ”Vreau un Cluj în care fiecare dintre noi să se simtă bine”.

Festivalul Untold va avea loc de joi până duminică. Dj-ul Armin van Buuren este cap de afiş, iar printre numele confirmate se numără Afrojack, Dimitri Vegas & Like Mike, Hardwell, Martin Garrix, Ellie Goulding, Hurst şi MØ. Evenimentele din cadrul festivalului vor avea loc pe nouă scene şi încep, în fiecare zi, de la ora 12.00 şi se încheie târziu după miezul nopţii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter