Actualitate

Sfântul Ilie, aducătorul de ploi, este sărbătorit astăzi de creştini. Ce superstiţii sunt în tradiţia populară

Sfântul Ilie este cinstit de creştini, joi, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.

 Sfântul Ilie, aducătorul de ploi, este sărbătorit astăzi de creştini. Ce superstiţii sunt în tradiţia populară de Sânt Ilie Sfântul Ilie, aducătorul de ploi, este sărbătorit astăzi de creştini. Ce superstiţii sunt în tradiţia populară de Sânt Ilie

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit în 20 iulie, a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul al proorocului.

Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.


Sfântul Prooroc Ilie este una dintre cele mai interesante şi complexe figuri de sfinţi, putând fi considerat un sfânt ecumenic, deoarece este cinstit nu numai în creştinism, ci şi în iudaism şi chiar în tradiţia islamică.

Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria.


În perioada sa pământeană, Ilie a săvârşit şi păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi, la îndemnul diavolului. Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinţilor şi l-a urcat la cer într-o trăsură cu roţi de foc trasă de cai albi înaripaţi.

Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.


Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Tot tradiţia spune că nu era voie să se consume mere pâna la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu cădea grindina, obiceiul acesta fiind păstrat şi astăzi. Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

Tot de Sfântul Ilie, românii îşi aminteau şi de sufletele morţilor, în special de cele ale copiilor. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera că morţii se veselesc.

Bisericile sunt pline, în această zi, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sfântul Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.


Se credea şi se mai crede şi astăzi că, dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.

Oamenii mai spun că, după ziua Sfântului Ilie, vor începe ploile mari de vară.


În zona Sibiului, Ilie este considerat un sfânt mânios, care i-ar pedepsi pe cei care lucrează în 20 iulie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter