Actualitate

ATENŢIE şoferi. Se circulă PE O SINGURĂ BANDĂ pe Autostrada Câmpia Turzii – Gilău

Traficul rutier este afectat, sâmbătă până la ora 20.00, pe o bandă a Autostrăzii A3 Câmpia Turzii – Gilău, pe sensul către Gilău, unde se fac lucrări la partea carosabilă.

Potrivit Centrului Infotrafic, astăzi, sâmbătă până în jurul orei 20.00 pe sensul către Gilău al Autostrăzii A3 Câmpia Turzii – Gilău se execută unele lucrări la partea carosabilă (frezare, asfaltare).

Reparaţiile se realizează între kilometrii 10 şi 13, în zona localităţii Mihai Viteazu, fiind afectată banda numărul unu.


Şoferii sunt sfătuiţi să mărească distanţa de siguranţă faţă de maşinile din faţă, să semnalizeze şi să se asigure la schimbarea benzii de rulare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter