Actualitate

Aparţinătorii legali ai adulţilor cu handicap ar putea fi scutiţi de plata impozitului

Aparţinatorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe clădirea de domiciliu şi pe terenul aferent acesteia, precum şi de plata impozitului pe autoturism, potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, depus la Senat.

Aparţinătorii legali ai adulţilor cu handicap ar putea fi scutiţi de plata impozitului Aparţinătorii legali ai adulţilor cu handicap ar putea fi scutiţi de plata impozitului

“Aparţinatorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat vor fi scutiţi de plata impozitului pe clădirea de domiciliu şi pe terenul aferent acesteia, precum şi de plata impozitului pe autoturism”, potrivit propunerii legislative pentru modificarea Codului Fiscal, semnat de peste 40 de senatori PSD.

În forma actuală, Codul Fiscal prevede la articolul 485 alineatul (1) litera f) că “persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate” sunt scutite de plata impozitului pe clădirea de domiciliu şi pe terenul aferent acesteia, precum şi de plata impozitului pe autoturism.


"Propunerea legislativă are ca obiect înlăturarea discriminării între aparţinătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat, persoanele adulte cu handicap care au în proprietate clădirea de domiciliu sau un autoturism şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat. Prin această propunere, considerăm că se face dreptate aparţinătorilor legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat care, deşi au acelaşi domiciliu cu persoana adultă cu handicap pe care o îngrijesc, nu pot beneficia de prevederile Codului Fiscal”, se arată în expunerea de motive semnată de senatorul PSD Ioan Narcis Chisăliţă.

Etichete: impozite
Ultimele Stiri
abonare newsletter