Actualitate

Actor clujean în rolul principal din "Faust", unul din cele mai faimoase spectacole de teatru de după 1989 din România

Actorul clujean Miklós Bács, de la Teatrul Maghiar din Cluj, totodată unul din cei mai apreciaţi pedagogi teatrali din România, va juca rolul titular în următoarele reprezentaţii ale spectacolului „Faust”, regizat de Silviu Purcărete la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu (TNRS).

Spectacolul, care va aniversa în toamnă zece ani de la premieră, este unul din producţiile realiazte în România cu cel mai mare răsunet în ţară, dar şi în străinătate.

Îl înlocuieşte pe Ilie Gheorghe

Miklós Bács îl va înlocui pe interpretul doctorului Faust de până acum, Ilie Gheorghe, a anunţat TNRS pe site-ul oficial: „Dat fiind faptul că actorul Ilie Gheorghe se confruntă cu unele probleme de sănătate și datorită faptului că la teatru au ajuns foarte multe solicitări venite din România și din străinătate, atât din partea publicului cât și din partea unor programatori culturali, organizatori de mari evenimente din Ungaria, Franța, Germania, China, Japonia și Statele Unite ale Americii, am hotărât să reluăm spectacolul cu Miklós Bács, actor care a evoluat în nenumărate spectacole ale regizorului Silviu Purcărete, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, dar și în coproducția internațională a TNRS, Cumnata lui Pantagruel,” a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului sibian.


La Sibiu şi în Budapesta

Următoarele reprezentaţii ale spectacolului "Faust", în premieră cu această distribuție, se vor juca la Fabrica de Cultură din Sibiu în 8 și 9 aprilie 2017, de la ora 19:00, respectiv în 27 și 28 aprilie la Budapesta, în cadrul Madách International Theatre Meeting (MITEM). Cele două reprezentații de la Budapesta sunt sold out şi vor avea loc de la ora 19:00, la Eiffel Műhelyház (Eiffer Workshop House), hală amenajată special pentru producția naționalului sibian.

Biletele pentru reprezentațiile de la Sibiu au fost puse în vânzare și se pot achiziționa de la Agenţia teatrală de pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 17 și online prin eventim.ro.


Nominalizat la UNITER

Cea mai recentă colaborare a lui Miklós Bács cu Silviu Purcărete a fost cea de la spectacolul „Iulius Cesar”, de la Teatrul Maghiar din Cluj, cu premiera în stagiunea 2015-2016.

Actorul a fost nominalizat în acest an la Gala Premiilor UNITER la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar”, pentru rolul Satin din spectacolul „În adâncuri”, de Maxim Gorki, de la Teatrul Maghiar din Cluj.


Actor din 1988 la Teatrul Maghiar din Cluj şi conferenţiar universitar la secţia română a Facultăţii de Teatru şi Televiziune din UBB, Miklós BácseEste considerat unul din cei mai valoroşi pedagogi de teatru din România primind în acest sens, în 2016, un premiu special din partea UNITER. Tot anul trecut a fost ales director artistic al Galei Tânărului Actor HOP, cel mai important festival dedicat promovării tinerilor absolvenţi de actorie

Faust, văzut de peste 57.000 de oameni

Spectacolul „Faust” poate fi considerat unul din reperele teatrului românesc de după 1989, fiind parte integrantă a Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007, an în care a avut premiera. „Inclus pe lista celor mai mari spectacole ale lumii, spectacolul regizat de Silviu Purcărete a avut reprezentații pe unele dintre cele mai importante scene europene: Festivalul Goethe de la Frankfurt (Germania, 2008), Festivalul Internațional de la Edinburgh (Regatul Marii Britanii, 2009), Tour & Taxis Bruxelles (Belgia, 2011) și Maribor Capitală Culturală Europeană (Maribor, 2012)”, arată reprezentanţii TNRS.


Deşi spectacolul se joacă în hale special amenajate, cu o capacitate de spectatori mai mică decât cea a unei săli mari de teatru, spectacolul a fost vizionat până acum de aproximativ 57.600 de spectatori, în 160 de reprezentaţii.

 

abonare newsletter