monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Lider PPMT, bun de plată după ce a afişat steagul Transilvaniei. Jandarmeria şi UDMR îşi pasează responsabilitatea

Patru persoane, între care şi liderul organizaţiei Cluj-Napoca a PPMT, care au afişat steaguri cu stema Transilvaniei la ceremoniile organizate miercuri la Cluj de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, au fost amendate cu 1.500 de lei de către Jandarmerie, pentru că nu ar fi respectat o decizie a organizatorilor în acest sens.

La ceremonia din faţa

Reprezentanţii UDMR Cluj, cei care au organizat evenimentele dedicate sărbătorii etnicilor maghiari spun că nu a existat vreo recomandare a lor ca steagurile să nu fie arborate şi spun că Jandarmeria dă dovadă de „ipocrizie”.

Amenzi de 1.500 de lei

„Chiar dacă manifestarea s-a desfăşurat paşnic şi civilizat, pe timpul marşului spre Catedrala Sf Mihail, şi-au făcut apariţia 4 persoane care au expus steagul Transilvaniei de dinainte de 1918.  Organizatorul activităţilor s-a delimitat de acţiunea acestora, cerându-le să nu desfăşoare steagul ori să părăsească manifestarea. Cele 4 persoane au refuzat să dea curs solicitărilor organizatorului, drept pentru care acesta a solicitat sprijinul jandarmilor din dispozitivul de ordine publică. Ca urmare a celor sesizate de către organizator, jandarmii au identificat persoanele şi au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1500 lei”, au transmis reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi, într-un comunicat de presă.

De ce i-a sancţionat

Jandarmii au menţionat că au dat amenzile respective: pentru  ,,refuzul de a părăsi imediat adunarea, dacă măsura a fost dispusă de conducătorii acţiunilor’’, conform art. 26, lit f), din Legea 60 din 1991 republicată „şi nu cum s-a vehiculat pe anumite canale de comunicare, că intervenţia jandarmilor s-a datorat faptului că cele 4 persoane ar fi afişat anumite însemne, respectiv steagul Transilvaniei de dinainte de 1918”.

Jandarmeria ar fi schimbat placa

Preşedintele UDMR Cluj, Csoma Botond, spune că la şedinţa operativă de pregătire a evenimentului organizat astăzi, reprezentanţii jandarmilor ar fi susţinut că afişarea unor steaguri cu însemnele Transilvaniei ar fi ilegale, „nu ştiu în ce bază”. El consideră că „e o ipocrizie” din partea Jandarmeriei să delege responsabilitatea către organizatori pentru sancţionarea persoanelor care au purtat drapelele.

Nu înțeleg ce probleme sunt cu steagul Transilvaniei cât timp și în stema României apare steagul acesta, exact aceleași simboluri, figurează în stema României. Şi în Bucovina au steaguri, nu instigă pe nimeni, este steag regional, nu înţeleg problema, de ce ar fi ceva antiromânesc”, a spus Csoma, conform căruia atât afişarea steagului Transilvaniei cât şi a drapelului Ţinutului Secuiesc nu reprezintă în opinia sa o problemă.

A fişat în voie steagul, la final

Liderul filialei judeţene Cluj a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT); Soós Sándor, este unul din cei care au purtat un steag al Transilvaniei,  alături de cel al Ungariei, pe parcursul marşului. Tânărul a fost chestionat de jandarmi dar, susţine el, a scăpat în cele din urmă de amendă. După ce a asistat la slujba din biserica Sfântul Mihail cu steagurile strânse lângă el, tânărul le-a purtat până la casa Biasini, unde le-a afişat public, fără a mai exista vreo intervenţie din partea jandarmilor, chiar dacă un jadarm s-a aflat lângă el aproape în permanenţă.