Actualitate

Clujeanca Dana Gîrbovan (UNJR): Existenţa unor protocoale SECRETE între Ministerul Public şi SRI, care au la bază decizii ale CSAT tot secrete, îndepărtează România de valorile europene

Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR, a declarat că este datoria preşedintelui Klaus Iohannis să facă toate demersurile pentru desecretizarea deciziilor CSAT prin care serviciilor de informaţii li s-au trasat sarcini în justiţie. De altfel, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a făcut şi o solicitare şefului statului, pentru a include pe agenda şedinţei de la finalul lunii ianuarie declasificarea tuturor hotărârilor CSAT prin care serviciilor de informaţii li s-au trasat atribuţii în combaterea infracţiunilor.

Dana Gîrbovan Dana Gîrbovan

“Existenţa unor protocoale secrete între Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii (SRI), în baza cărora s-au format echipe mixte operative procurori – ofiţeri SRI, protocoale care au la bază decizii ale CSAT care sunt tot secrete, încalcă regulile statului de drept şi îndepărtează România de valorile democratice europene. Am văzut diverşi formatori de opinie sau jurnalişti care încearcă să diminueze gravitatea existenţei acestor protocoale, justificând că acestea reglementau pur şi simplu o colaborare bazată pe lege. Prin astfel de abordări simpliste însă, aceştia arată că nu cunosc principiile esenţiale ale statului de drept şi democraţiei”, a declarat Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR, pentru Mediafax.

Preşedintele UNJR spune că pentru ca prevederile constituţionale să fie aplicabile în mod concret, trebuie ca legea să fie accesibilă tuturor cetăţenilor.


“Cu atât mai mult accesul la lege este imperativ atunci când vorbim despre un proces penal, deoarece persoana acuzată trebuie să se apere în deplină cunoştinţă de cauză. Or, cel puţin din declaraţiile publice ale procurorului general al României, Augustin Lazăr, ale directorului SRI, Eduard Hellvig şi ale preşedintelui Comisiei de control a SRI, Adrian Ţuţuianu, rezultă că aceste protocoale secrete au permis SRI-ului să fie implicat în urmărirea penală. Implicarea SRI în urmărirea penală în baza unor protocoale secrete a fost contrară legii, deoarece legea de organizare a SRI interzicea acestui serviciu să facă acte de urmărire penală. Pentru cei care nu cunosc istoria represiunii din perioada comunistă, le aduc aminte că după instaurarea stalinismului în România comuniştii au dat legi şi decrete care au fost secrete, adică necunoscute de către public. În baza lor însă au fost anchetaţi, judecaţi şi condamnaţi oameni care, neavând acces la lege, nu s-au putut apăra. Modelul nostru de stat şi de justiţie ar trebui să fie cel democratic, desprins cu totul de sistemul impus în România de sovietici”, a afirmat Dana Gîrbovan.

Directorul SRI Eduard Hellvig a decis denunţarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI cu alte instituţii, inclusiv din domeniul justiţiei, care nu se corelează cu modificările legislative intervenite de la momentul încheierii, a anunţat, pe 28 februarie, preşedintele Comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu.


Dana Gârbovan spune că o problemă nelămurită până azi, de aproape doi ani, continuă să fie cum au devenit instanţele de judecată «câmp tactic» pentru SRI şi ce fel de acţiuni specifice serviciilor de informaţii desfăşoară SRI în instanţe. UNJR i-a transmis o solicitare preşedintelui Klaus Iohannis să includă pe agenda şedinţei de la finalul lunii ianuarie “declasificarea tuturor hotărârilor CSAT prin care serviciilor de informaţii li s-au trasat atribuţii în combaterea infracţiunilor".

Etichete: sri csat dana girbovan
Ultimele Stiri
abonare newsletter