Actualitate

Steluţa Cătăniciu pierde din nou procesul cu ANI pe conflict de interese

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare depusă de Steluţa Cătăniciu, deputat ALDE, prin care aceasta solicita anularea deciziei instanţei prin care a fost declarată în conflict de interese în materie administrativă.

Stelu'a Cătăniciu Stelu'a Cătăniciu

Decizia este definitivă, scrie Agerpres.

Steluţa Cătăniciu a introdus în instanţă o contestaţie în anulare, care este o cale extraordinară de atac, după ce, în noiembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că ea a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă.

În martie 2013, Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Steluţa Cătăniciu, la acea vreme deputat PNL, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, pe vremea când era consilier local în Cluj Napoca, deoarece a participat la adoptarea unei hotărâri în favoarea unei societăţi unde avea un interes patrimonial.

Potrivit ANI, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Steluţa Cătăniciu a participat, la data de 7 aprilie 2009, la procesul de deliberare şi adoptare a Hotărârii Consiliului Local privind prelungirea contractului de asociere pentru spaţiu cu altă destinaţie a Societăţii Cooperativa Meşteşugărească Foto Optica din Cluj-Napoca.

Steluţa Cătăniciu a reprezentat în instanţă interesele Societăţii Cooperativa Meşteşugărească Foto Optica din Cluj-Napoca în litigiul avut cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, prin contracte de asistenţă juridică încheiate la data de 22 aprilie 2008 şi 5 mai 2009.

Pentru contractele încheiate, Steluţa Cătăniciu a încasat suma de 8.000 lei.

Părţi în litigiu au fost Societatea Cooperativa Meşteşugărească Foto Optica, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Comisia de vânzare a spaţiilor comerciale şi de prestări servicii din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

În perioada 27 iunie 2008 - 4 noiembrie 2008, Steluţa Cătăniciu a deţinut calitatea de membru al Comisiei de vânzare a spaţiilor comerciale şi de prestări servicii, comisie aflată în subordinea Primăriei Cluj-Napoca.

ANI susţinea că, deşi avea un interes patrimonial personal în problema supusă dezbaterilor, Steluţa Cătăniciu a participat, la data de 7 aprilie 2009, la procesul de deliberare şi adoptare a Hotărârii Consiliului Local privind prelungirea contractului de asociere pentru spaţiu cu altă destinaţie a Societăţii Cooperativa Meşteşugărească Foto Optica.

Conform dispoziţiilor art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, "Nu pot lua parte la deliberarea şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local".

Potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii, aceştia fiind obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă.

abonare newsletter