monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Un liceu din Dej, EVACUAT din cauza mirosului de gaze

Elevii Liceului Tehnologic „Someș” Dej au fost evacuați astăzi din incinta unității de învățământ situată pe strada Pepineriei din cauza mirosului de puternic de gaz.

sursa foto dej24.ro

Potrivit dej24.ro, se pare că în această dimineață elevii instituției, în timp ce își desfășurau orele de curs, au simțit un miros puternic de gaze. Aceștia și-au anunțat profesorii, care, la rândul lor, au anunțat conducerea școlii. Ulterior a fost anunțată și firma distribuitoare a gazelor, care a intervenit de urgență la fața locului.

Pentru siguranța cadrelor didactice și a elevilor, conducerea unității de învățământ a decis ca toate persoanele aflate în instituție să fie evacuate în curte.

După efectuarea verificărilor, firma Delgaz Grid a constatat că nu au existat scurgeri de gaze, mirosul resimțit de elevi și profesori fiind din cauza mercaptanului, o substanță de odorizare a gazului metan pentru detectarea scurgerilor.

Situația nu a fost singulară, mai mulți consumatori din cartierul Dealul Florilor au semnalat astăzi, telefonic, firmei distribuitoare a gazelor naturale faptul că au simțit un miros puternic de mercaptan.

Explicația companiei Delgaz Grid

Astăzi, 8 martie a.c., la dispeceratul Delgaz Grid au fost înregistrate câteva sesizări din partea consumatorilor din municipiul Dej privind prezenţa mirosului de gaz (mercaptan) în zona Dealul Florilor. Odorizarea gazelor naturale (introducerea mercaptanului în gazele naturale) este o măsură de siguranţă obligatorie în distribuția gazelor naturale către consumatori, pentru a putea face perceptibilă, prin miros, prezența accidentală a acestora. Operațiunea de odorizare este efectuată de către Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale. Conform informaţiilor pe care le deţinem, mirosul puternic de gaz (mercaptan) a fost cauzat de manevrele efectuate de Transgaz la instalaţia de odorizare de la Dej, prin deversarea mercaptanului dintr-un recipient în altul.

În urma sesizărilor înregistrate, compania Delgaz Grid a suplimentat numărul echipelor pentru efectuarea verificărilor necesare în teren şi a luat măsurile care se impun pentru funcţionarea sistemului de distribuţie în condiţii de siguranţă.

În urma verificărilor efectuate la Liceul Tehnologic Someș din Dej nu au fost semnalate scurgeri de gaz la instalația interioară, cel mai probabil mirosul de gaz provenind din atmosferă, de la manevra în stația Transgaz".

Etichete: gaze liceu