Actualitate

Clujenii au ieşit din nou în stradă

Aproximativ 300 de persoane s-au strâns duminică în centrul Clujului la protestul desfăşurat sub sloganul "Susţinem DNA, vrem depolitizarea instituţiilor”.

Clujenii au ie;it din nou în stradă Clujenii au ie;it din nou în stradă

La Cluj, aproximativ 300 de oameni s-au adunat, începând cu ora 18.00, în Piaţa Unirii, răspunzând astfel apelului lansat pe reţelele de socializare.

Oamenii au scandat lozinci precum ”Jos Tăriceanu, Dragnea şi Grindeanu”, ”Hoţii, hoţii” sau ”Uniţi salvăm toată România”. De asemenea, ei au steaguri tricolore şi pancarte pe care pot fi citite mesaje precum ”Curaj, Codruţa”, ”Apărăm cele trei culori, nu un grup de infractori” sau ”#rezist”, potrivit news.ro.


În jurul orei 19.00, oamenii au pornit într-un marş pe străzile din centrul oraşului, mulţimea fiind însoţită în permanenţă de poliţişti şi jandarmi.

Pe pagina de Facebook a evenimentului de la Cluj a fost publicată o motivare a continuării manifestaţiilor, care a adunat sute de like-uri. "Unii se întreabă dacă și de ce mai are rost să ieșim în stradă și mâine seară. E simplu. Neplăcut, dar simplu. Oamenii din gașca care conduce Parlamentul și Guvernul au în continuare și o agenda ascunsă, dar evidentă. Vor să pună mână pe și mai multă putere (inclusiv prin schimbarea unor procurori șefi) și vor să dea o mână de ajutor politicienilor cu probleme penale.
Ceea ce-i mai poate împiedica/încetini din împlinirea planului lor este o combinație de presiune externă (NATO/UE) și internă (civică-politică). Din cauza contextului extern complicat (cu noua administrație de la Washington și confuziile europene), presiunea externă e ceva mai mică față de alți ani, iar Dragnea, Tăriceanu & Co încearcă să profite de asta.
Deci, este evident că presiunea internă trebuie menținută de noi, cetățenii liberi, informați, puternici. De asta e bine ca mâine seară să ieșim în stradă în număr mare.
Miza mare nu este cariera lui Kovesi sau a lui Lazăr sau nici măcar condamnarea lui Dragnea, Udrea, Tăriceanu sau a altora din anturajul lor. Miza reală este genul de regim politic și constituțional din România și felul de țară în care vom trăi. Nu dramatizez, ci pur și simplu vă împărtășesc ceea ce observ și simt", scrie Cristian Şoimaru pe Facebook.

Etichete: DNA proteste cluj
Ultimele Stiri
abonare newsletter