Actualitate

Dragnea le promite primarilor să rezolve problema incompatibilităţilor, "indiferent de presiuni". Tăriceanu: Toată lumea face gargară cu corupţia

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni, că distincţia dintre legalitate şi oportunitate va fi definită, "indiferent de presiuni", în Parlament, în condiţiile în care administraţia publică trebuie să iasă "din această stare de paralizie, cu funcţionari cărora le este frică să semneze".

"Vom defini în Parlament, indiferent de presiuni, în mod clar distincţia dintre legalitate şi oportunitate. Oportunitatea e a celui ales în mod legitim într-un proces democratic, o da legimitatea unui vot, obligaţiile asumate în campanie, libertatea de a lua decizii cu Consiliul local pentru a dezvolta comunitatea, aşa cum crede acel Consiliu local", a afirmat Liviu Dragnea, la reuniunea Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România.

Liderul PSD a susţinut că "prea multe instituţii îşi dau cu părerea despre oportunitate".

"Administraţia publică trebuie să iasă din această stare de paralizie, cu funcţionari cărora le este frică să semneze, cu primari care nu ştiu dacă ce fac azi e interpretat peste un an sau zece", a completat preşedintele Camerei Deputaţilor., potrivit yiare.com. Liviu Dragnea a susţinut că în România există peste 20.000 legi şi nu există cineva care să le cunoască pe toate.

El a mai spus că parlamentarii vor lucra în viitorul apropiat la Codul administraţiei publice, al finanţelor publice locale, al incompatibilităţilor, care să fie "limpezi, clare".

Liviu Dragnea le-a mai spus primarilor de comune ca a crescut salarizarea în rândul funcţionarilor, urmând să se majoreze şi veniturile primarilor, afirmaţie ce a fost urmată de un val de aplauze venite din partea celor din sală.

"Vreau să exprim respectul meu pentru ceea ce faceţi, pentru faptul că rezistaţi şi ţineţi vie această flacără a speranţei în comunităţile pe care le conduceţi (...). Salarizarea în rândul funcţionarilor a crescut, urmează salarizarea primarului", a subliniat preşedintele PSD.

Referitor la legea salarizării unitare, Liviu Dragnea a afirmat că, în două-trei săptămâni, se va veni cu ea în Parlament pentru a putea să intre în vigoare la 1 iulie.

Prezent la eveniment, preşedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, le-a spus primarilor de comune ca toată lumea în România face "gargară cu corupţia", se face "o vânătoare de vrăjitoare", dar nimeni nu vorbeşte despre cauzele acestui fenomen.

"Toată lumea în România face gargară cu corupţia. De dimineaţă până seara numai cu corupţia în gura stau. Toată lumea se preocupă de efectele corupţiei, nimeni nu vorbeşte despre cauzele corupţiei din România. Eu cred că, dacă vrem să avem o administraţie care să fie de calitate, cu oameni bine pregătiţi, nu putem să ne imaginăm că îi plătim prost şi să avem şi performanţă. Nici în comunism nu funcţiona ideea asta. Deci, trebuie să existe o legătură directă între salarizare şi calitatea administraţiei", a afirmat Calin Popescu Tariceanu la Adunarea Comunelor din România.

Preşedintele Senatului a mai spus că în România există "o vânătoare de vrăjitoare", în condiţiile în care foarte mulţi primari au fost nevoiţi să treacă prin anchete "extrem de neplăcute pentru ei".

"Foarte mulţi, în final, s-a dovedit că sunt nevinovaţi. Dar au făcut acest periplu prin faţa televizoarelor pe care îl vedem de câţiva ani de zile şi care are parcă drept scop umilirea unor oameni şi distrugerea elitelor româneşti", a completat Calin Popescu Tariceanu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter