Actualitate

Operator nou de salubritate în Floreşti, contractul cu vechea firmă a fost suspendat

După câteva luni de probleme majore în ridicarea gunoiului menajer din cea mai populată comună a României, Floreşti, salubrizarea acesteia urmează să fie realizată pentru 90 de zile de către un alt operator, după ce contractul cu vechea firmă, Eco Quatro Salub, a fost suspendat pe o durată determinată.

Decizia a fost luată miercuri, într-o Adunare Generală a Acţionarilor (AGA) Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Gelu Voievod”, din care fac parte Consiliile Locale Florești, Gilău, Căpușu Mare şi Măguri Răcătătu. În urma deciziei luate de primarii din cele trei comune, ca reprezentanţi ai Consiliilor Locale din comunele respective, contractul cu firma Eco Quatro Salub se suspendă pe 90 de zile. În această perioadă firma trebuie să-şi calibreze logistica pentru ca în viitor să facă faţă ridicării optime a gunoiului menajer, a arătat primarul comunei, Horia Şulea, în emisiunea „Transilvania la zi” difuzată de TVR Cluj.

Deşi Floreştiul se confruntă deja de câteva luni cu problema gunoiului care din cauza neridicării a depăşit cu mult capacitatea ghenelor, edilul a transmis că suspendarea contractului s-a putut produce doar acum, din motive legislative, care în prezent ar permite această acţiune. Viceprimarul comunei Gilău, Carol Okoş a menţionat că suspendarea contractului nu are, în continuare, bază legală, dar Primăriile şi-au asumat luarea acestei decizii pentru a permite comunei Floreşti să deblocheze problema gravă care a afectat cei peste 30.000 de locuitori.


După suspendarea contractului cu Eco Quatro Salub, Primăria Floreşti a declanşat joi o procedură de negociere directă cu operatori interesaţi de ridicarea gunoiului. Conform Actualdecluj.ro noua firmă care se va ocupa de salubrizare în Floreşti va fi una din companiile Brantner, Rosal şi Strict Prest, care au fost invitate la discuţii.

Pe de altă parte, dacă Eco Quatro Salub nu se va dovedi capabilă să reia, de această dată în condiţii optime, operaţiunile de ridicare a gunoiului după cele 90 de zile, se va organiza o licitaţie pentru desemnarea noului operator de salubritate din Floreşti: „Vom ţine cont şi de dotări, dar şi de preţ”, a explicat Şulea, conform căruia tariful perceput în prezent, de 8 lei per persoană, este suficient pentru a acoperi costurile unei companii de salubritate, în condiţiile în care în comună locuiesc aproximativ 32.000 de persoane. Situaţia gunoiului menajer din Floreşti a dus la proteste duminica trecută în comună, o nouă acţiune de proteste urmând să fie organizată duminică, 12 februarie.


Amintim, comuna Floreşti este de circa trei luni de zile înecată de gunoiul menajer, care a rămas ne ridicat cu săptămânile în mai multe zone ale localităţii.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter