Actualitate

Ce i-a ţinut în stradă pe protestatarii din a opta zi, la Cluj

Soluţiile propuse de protestatarii care au ieşit şi marţi seară în stradă la Cluj pentru stoparea manifestaţiilor variază de la căderea guvernului la reformarea PSD-ului şi înlocuirea unor miniştri cu figuri politice mai credibile.

După protestele care au scos în stradă într-o singură zi un record de 50.000 de persoane la Cluj, cifrele au scăzut simţitor, dar marţi seară peste 2.000 de oameni au ţinut încă să manifeste în centrul oraşului, în ciuda ploii. Unii dintre ei cred că doar căderea Guvernului sau cel puţin înlocuirea unei părţi a miniştrilor, cu figuri mai credibile, pot stopa manifestaţiile

Din mulţimea strânsă marţi la ora 19 în Piaţa Unirii, care a efectuat un marş în zona centrală, după ora 21 au mai rămas relativ puţini oameni, grupaţi în „bisericuţe” devenite laboratoare de dezbateri asupra temelor de actualitate politică. Din boxe se auzea melodia „viral” a celor de la Voltaj, trupă cu trecut consistent de concerte pentru campanii electorale, actorul Bogdan Bob Rădulescu, înălţat pe o bancă, „împărţea” idei câtorva persoane din apropiere, iar pe clădirile estice ale Pieţei curgeau înscrisuri de genul „#rezist” şi „#continuăm”  


Oamenii, cel puţin cei chestionaţi de Monitorul de Cluj, nu par să renunţe la proteste prea curând, asta dacă nu cade Guvernul, sau nu se reformează PSD-ul. Reporterul a întrebat mai multe persoane de ce au considerat necesar să continue protestele şi în a opta zi de la debutul lor şi după ce vârful iceberg-ului, de 50.000 de persoane în stradă la Cluj, a fost deja atins.

Dispuşi să protesteze în cintinuare

„Mă gândesc că dacă un hoţ intră la mine în casă şi încearcă să-mi fure ceva trebuie să şi plece, nu să rămână în casă, nu? Chiar dacă îmi dă obiectul înapoi sau se revine la starea iniţială. El trebuie să plece, nu să stăm în aceeaşi casă şi să ne uităm la televizor”, spune Cosmin Bucilă, 27 de ani, absolvent al Facultăţii de Istorie şi al unui Master pe Literatură. Tânărul este dispus să vină în continuare la proteste: „Fără nicio problemă. Azi a fost un ritm destul de bun, se poate compara cu ce a fost înainte, când se ştia numai că s-ar putea să se dea acea Ordonanţă. Trebuie să menţinem un ritm, chiar dacă mai lent iar sâmbăta, în weekend, să fie mai mare şi atunci presiunea va fi constantă”, a arătat el.


Cosmin crede că o soluţie de stopare a protestelor o poate reprezenta încercarea de reformare a PSD: „Respectăm votul, chiar dacă i-au votat doar 3 milioane, asta e, dar PSD trebuie să găsească nişte oameni capabili, care să nu mai asculte eventual de ordinele lui Dragnea şi poate ne calmăm; dar vom fi cu ochii pe ei, nu avem ce face”, a conchis el. Tânărul crede că miniştri precum Teodor Meleşcanu, Olguţa Vasilescu sau Carmen Dan, ar trebui înlocuiţi cu membri ai formaţiunii care să inspire mai multă încredere. „Poate Cioloş ne-a învăţat că se pot găsi şi oameni destul de ok, competenţi şi atuncea ar trebui ca şi în PSD să prindă un pic de putere cei care au un cuvânt de spus şi sunt oameni în regulă”

"Să plece Guvernul"

Sandra Cherean, 37 de ani, asistent social, este mai tranşantă: „Aş vrea să plece Guvernul. Dacă ar cădea Guvernul probabil că nu aş mai veni în Piaţă. Mi se pare că oricât ar rămâne ei, chiar dacă Ordonanţele astea cad, să zicem, se vor duce dintr-una în alta, ca un tăvălug. Mie nu îmi garantează nimic faptul că Ordonanţele astea pică şi că peste o lună nu mai dau altele, la fel; pentru că au anumite valori care sunt contrare cu valorile noastre, democratice dacă vrei, umane”, a explicat ea. Femeia se aştepta la o scădere a numărului de protestatari: „Era de aşteptat, nu putem să venim în fiecare zi, nici nu e o soluţie şi pentru următoarele (decizii, n.red.) pe care le vor da nu putem ieşi de fiecare dată în stradă”. „Dacă nu au venit în seara asta nu înseamnă că (oamenii, n.red.) nu sunt în continuare de aceeaşi părere şi că nu sunt solidari cu cei de aici”, a completat Elena Cornea, 29 de ani, angajată în vânzări.


Stavilă împotriva corupţiei

Oamenii sunt iritaţi că trebuie să fie vigilenţi „24 din 24” pentru a evita anumite abuzuri: „Nu poţi să ai încredere în ei deloc şi nu poţi să stai patru ani cu ochii pe ei şi să ieşim în fiecare seară la protest. Ordonanţa nu a fost încă abrogată şi ei de fapt vor în continuare să legifereze corupţia şi jaful şi o să încerce în continuare, iar singurul lucru care îi poate opri, dacă îi poate opri, este strada. În continuare vor să facă chestia asta, o să tărăgăneze, iar dacă au cea mai mică portiţă de scăpare nu o să voteze nici măcar abrogarea”, spune Adela, 34 de ani, programator. „S-a dat ‘breaking news’ că au abrogat Ordonanţa, dar de fapt nu s-a întâmplat nimic, că nu au votat (în Parlament, n.red.) Ordonanţa 14 (care abrogă Ordonanţa de modificare a Codurilor Penale, n.red.), e tot acolo în suspensie. Dacă nu votează până vineri, o să intre Ordonanţa 13 în vigoare”, adaugă o colegă a ei.

"Presiunea străzii are efecte"

Alex Imre, 53 de ani, patron de SRL, crede că presiunea străzii trebuie menţinută. „Presiunea are efecte. Boc şi-a dat parcă demisia la 10.000, Ponta la 30.000, la 600.000 sunt efecte şi presiunea trebuie menţinută.  Dacă astăzi au ieşit 3.000 pe vremuri 3.000 de oameni erau mulţi în Cluj, era normal ca după vârful de 50.000 să fie o scădere, dar pe lângă cei care vin astăzi şi mâine o să fie probabil iar un protest mai mare peste două-trei zile”. Scăderea PSD-ului în sondaje, tensiunile vehiculate între primul-ministru şi preşedintele social-democraţilor şi faptul că Alianţa NATO a amânat întâlnirea secretarului său cu ministrul de externe Teodor Meleşcanu sunt deja efecte ale manifestaţiilor, iar din această cauză trebuie menţinute, crede domnul Imre.  


Bărbatul, dotat cu un steguleţ tricolor în mână, a venit la protest alături de copilul său şi crede că pe termen mediu şi lung doar dispariţia actualelor formaţiuni politice şi apariţia altora noi pot schimba lucrurile. Omul este de părere că până la urmă manifestaţiile se vor opri de la sine, deoarece lumea va obosi şi nu vor produce efecte esenţiale: „Nu se va rezolva ceva esenţial şi oamenii probabil că la un moment dat... nu poţi să ceri unor oameni să iasă luni de zile. Ăştia retrag Ordonanţa, a doua zi o iau de la capăt. A picat Ponta, a venit Dragnea mai rău...”, a conchis bărbatul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter