Actualitate

Un nou protest faţă de proiectele care vizează amnistia şi graţierea. Clujenii ies duminică în stradă. Nici Ciorbea nu a fost uitat

Un nou protest faţă de proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi Codul penal, promovate de Ministerul Justiţiei, este anunţat pe Facebook, pentru duminică, la ora 17.00, în Cluj-Napoca.

Clujenii vor ieşi, din nou, în stradă, duminică de la ora 17.00, în Piaţa Unirii, la un nou miting de protest faţă de intenţia Guvernului Grindeanu de a emite cele două ordonanţe de urgentă privind graţierea şi dezincriminarea unor infracţiuni. „Nu e o lege dedicată cetăţenilor, ci una croită pentru sutele de politicieni cercetaţi, inculpaţi sau condamnaţi”, arată organizatorii.

„În orice democraţie consolidată, lucrurile acestea nu mai lasă loc de discuţii. 1 % din măsurile pe care guvernul a încercat să le promoveze miercuri pentru a acapara Justiţia ar scoate instant milioane în stradă. OUG-ul promovat ieri de Guvern reprezintă un ,, cal troian". Nu e o lege dedicată cetăţenilor, ci una croită pentru sutele de politicieni cercetaţi, inculpaţi sau condamnaţi”, arată organizatorii pe pagina dedicată evenimentului.


Organizatorii arată că punctul de întâlnire este Piaţa Unirii, la Statuie, apoi se va merge într-un marş pe următorul traseu: Eroilor - Baba Novac -oprire la Prefectură - Bld. 21 Decembrie – Memorandumului - înapoi în Piaţa Unirii.

“Aparent domnul Ciorbea nu a primit notificarea de concediere. O sa îi reamintim din nou duminică.  Guvernul a încercat sa adopte miercuri Ordonanţa de Urgenţă cu modificări importante în legislaţia penala. Vor putea fi graţiate pedepse şi dezincriminate fapte fără dezbatere publică (2200 de dosare DNA sunt, de exemplu, pentru abuzul în serviciu, vizat de ordonanţă). Totul fără consultarea CSM. Acum mulţi ani nu existau politicieni anchetaţi sau condamnaţi. Dacă erai un amărât mort de foame care fura o pâine, riscai ani de puşcărie. Dacă erai parlamentar şi furai organizat un hotel, o fabrică sau primeai un million de dolari mită, riscul era aproape 0. Suntem, după nişte ani de greoaie evoluţie, în punctul în care ne putem întoarce în timp. Evoluţia nu e garantată, ea poate fi ştearsă cu o simplă ordonanţă de urgenţă semnată de câteva marionete ale unor partide şi grupuri organizate ajunse la putere. Toată munca unor procurori, judecători, ONG-uri independente poate fi aruncată la gunoi. Averile inculpaţilor, mare parte luate din buzunarul vostru, vor rămâne automat în buzunarul lor. Pe lângă problemele astea, deja au fost anulate câteva reforme care aveau legătură directă cu viitorul nostru: în Învăţământ sau reforma din Sănătate începută de ministrul Vlad Voiculescu. Instituţii precum CNA sau Avocatul Poporului sunt total subordonate şi funcţionează doar pentru interesele Lor. Democraţia nu se sfârşeşte cu votul şi instalarea unora la putere. E mult de apărat şi împreună putem să o apăram”, arată organizatorii protestului.


Miercurea trecută, peste 250 de persoane au protestat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, faţă de proiectele de ordonanţă ale Guvernului vizând graţierea şi modificările Codului Penal. La un moment dat între câţiva manifestanţi şi jandarmi izbucnind un conflict, în condiţiile în care forţele de ordine le-au cerut acestora să se legitimeze, oamenii scandând ”Jandarmeria apără hoţia” şi ”Ruşine!”.

Atunci, proteste similare au avut loc în mai multe oraşe din ţară, între care Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Sibiu.


Aproape o mie de clujeni au protestat în 11 ianuarie faţă de decizia Avocatului Poporului Victor Ciorbea de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la prevederea din Legea 90/2001 referitoare la faptul că persoanele condamnate penal nu pot fi membri ai Guvernului.

abonare newsletter