monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Animalele vindecătoare. Expoziţie despre leacurile bizare care se vindeau în vechile farmacii din Transilvania

Leacuri din produse rezultate de la animale, preparate de cele mai multe ori după reţete din Evul Mediu, sunt prezentate, într-o nouă colecţie temporară, la Colecţia de Istorie a Farmaciei de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj.

Benefice sau nu, preparatele pe care farmaciştii le credeau vindecătoare erau cu atât mai apreciate cu cât animalul era mai exotic.

Până în secolul al XIX-lea erau utilizate pentru proprietăţile lor vindecătoare ingrediente obţinute de la specii locale, precum praf de gândaci de frasin, scarabei de trandafir, untură de porc, coarne de cerb, bilă de taur şi sânge de capră, dar mai ales ingrediente scumpe, aduse de departe, de la specii de animale exotice: ambergris de la caşaloţi, oase de sepie, excremente de hyrax, glande de castor din Rusia, şi multe altele.

La expoziţia “Animale vindecătoare. Ingrediente de origine animală în vechile farmacii transilvănene “, este prezentat bezoarul, folosit altădată ca neutralizator al otrăvurilor din mâncăruri.

“Printre ingredientele celebre de origine animală sunt bezoarele, aceste celebre pietre din stomacul rumegătoarelor. Lucruri nedigerate pe care corpul în timp le solidifică. Şi fiind produse rezultate în urma unor afecţiuni ale stomacului le foloseau în vindecarea problemelor de stomac, cum ar fi otrăvirea. Cam asta era legătura. Bineînţeles că erau preferate cele exotice, deci bezoare de diverse specii de capre asiatice, apoi după descoperirea Americii, a unor specii din Peru. În Trasilvania sunt atestate şi preparate speciale, avem aici aşa numita pudră a lui Senert, un chimist german, care conţine bezoar, dar şi rubine, perle, nestemate, coral roşu, care erau pisate. Deci era un fel de tonic, foarte scump şi foarte alambicat care nu avea decât un efect de placebo”, a explicat muzeograful Ana-Maria Gruia.

Acest bezoar se punea, în forma sa solidă, în pocale sau vase, care aveau chiar şi un mic lăcaş special conceput pentru el şi pe care din Evul Mediu şi din timpul Renaşterii îl foloseau pentru a detecta şi neutraliza eventualele otrăvuri din mâncăruri şi băuturi. Pietrele nestemate erau transformate în pulbere şi amestecate cu unguente sau chiar puse în lichide care erau apoi băute.

Un alt ingredient bizar prezentat în colecţie este “ochiul de rac”, de fapt depozite de calciu pe care le produc racii de râu atunci când îşi schimbă scheletul. Aceste depuneri, de culoare albă, au forma unor ochi.

“Înainte de a-l creşte pe cel nou fac aceste depozite de calciu, în zona stomacului, care este o sursă bună de calciu şi se folosea şi împotriva hiperacidităţii gastrice - se luau în suspensie cu apă cu miere sau cu vin. Şi chiar funcţionează, au un efect demonstrat”, a mai spus Ana-Maria Gruia.

Farmaciştii din vechime mai foloseau şi scheletul unei mici şopârle - Stinctus oficinalis - căreia i se mai spune şi 'peştele de nisip' şi are provine din zona Asiei Mici şi a Mediteranei. Pulberea rezultată din scheletul pisat trecea în epocă drept un bun afrodisiac pentru femei, iar alţii îl recomandau ca un bun diuretic.

Un leac de tradiţie era Theriaca, cele folosite în zona Transilvaniei se numeau Theriaca Veneta, după numele Veneţiei, care conţinea până la 64 de ingrediente - răşini, uleiuri, plante.

“Opiul îl făcea de fapt util, pentru că alina durerile, dar un alt ingredient care s-a păstrat în toate reţetele era carnea de viperă. La început Theriaca era un fel de antidot împotriva muşcăturilor veninoase şi logica după care era preparat era că dacă te muşcă o viperă şi tu îi mănânci carnea ai şanse să contracarezi efectul. Practic nu te vindecai, dar nu te mai chinuiai, lucru care era foarte important pentru că nu existau analgezice”, a precizat Ana-Maria Gruia.

Alte produse bizare folosite în farmacia europeană erau excrementele unui tip de rozător care, consumat sub formă de pulbere, era utilizat ca înlocuitor de 'castoreum' - substanţă extrasă din glandele de castor - care ar fi avut proprietăţi vindecătoare asupra holerei, a stărilor de isterie, dar şi a altor afecţiuni.

Alte produse animale folosite ca leacuri erau osul de sepie, ca sursă de calciu, cornul de cerb dat prin răzătoare şi dizolvat în alcool sau sângele de capră, care se folosea împotriva retenţiei de apă sau pentru eliminarea pietrelor care se fac la diverse organe.

“Unele leacuri erau concepute în urma cunoştinţelor acumulate şi transmise, mai bine sau mai prost, din antichitate, iar spre sfârşitul Evului Mediu încep să experimenteze pe baza observaţiilor - lucruri care seamănă în natură şi care au aceeaşi culoare, de exemplu era o piatră lapis hematidis, este o piatră cu oxid de fier, ca şi sângele, deci o puneau pe răni şi o foloseau să oprească sângerările. Din unele experimente au învăţat, din altele s-a murit”, a mai spus muzeograful clujean.

Expoziţia de la Colecţia de Istorie a Farmaciei este deschisă până în 30 iunie, după următorul orar: luni, marţi, miercuri 10.00-16.00, joi 12.00-18-00, deschis în ultima sâmbătă din fiecare lună 10.00-16.00 (lunea următoare închis). Toate materialele explicative sunt bilingve (română - engleză).