Actualitate

GALERIE FOTO - De la trenuleţ, la autobuzul „pe butelii”. Cum se circula în Clujul „de altădată”

O expoziţie care surprinde evoluţia mijloacelor de transport în comun în Cluj-Napoca timp de aproape un secol este deschisă până la mijlocul lunii ianuarie 2017 la Centrul de Cultură Urbană Casino.

Privitorii pot vedea atât autovehicule cunoscute doar din albumele de istorie locală, cât şi unele întâlnite, foarte asemănătoare cu cele care au circulat până recent pe străzile oraşului.

Aproximativ 40 de fotografii, mai exact copii scanate ale unor ilustraţii din colecţii personale, ziare, sau fonduri publice, alcătuiesc „oferta” expoziţiei „Transportul public în Clujul de altădată”, care a fost deschisă miercuri şi poate fi vizitată până în 15 ianuarie, în intervalul 10-18, la Centrul de Cultură Casino. Privitorii, cvasi-inexistenţi la ora vizitei reporterului la faţa locului, îşi pot face o imagine, foarte sumară dealtfel, a mijloacelor de deplasare din oraş, începând cu 1899 şi până în anii ’90 ai secolului trecut.


Trenuleţ în Piaţa Unirii

Primele autovehicule cu titlul de “autobuze” înfăţişate în imagini, surprinse într-un instantaneu în Piaţa Unirii, datează din anii 1920 şi aduc mai degrabă cu o combinaţie de căruţă şi microbuz. Cel mai vechi autovehicul surprins în poze este trenuleţul de la 1899, în Piaţa Unirii, pus în circulaţie după inaugurarea gării din oraş în 1870. Un autobus al societăţii Rotaţia din perioada interbelică şi un autobuz - de asemenea asemănător microbuzului ca şi capacitate -  este surprins în faţa Teatrului Naţional la 1833.

Cele mai multe fotografii datează însă din perioada comunistă, când unele autovehicule aduc deja cu unele care au putut fi văzute până de curând pe străzile oraşului. Este cazul troleibuzului “cu acordeon” din 1971 similar cu exemplare care au putut fi văzute până de curând pe străzile Clujului, sau al tramvaiului cu culoarea specifică “portocalie”, ilustrat în 1987. Nu lipseşte din fotografii nici “primul autobus românesc”, realizat de uzinele “Mao-Ţze-dun"” din Bucureşti, fotografiat într-un articol din 1955. Unele autovehicule apar în zone sau lângă obiective foarte cunoscute din oraş, precum Teatrul Naţional, catedrala ortodoxă ori cinematograful Republica.


Autobuze pe gaz

Unele mijloace de transport în comun poartă simboluri specifice epocii, precum “Trăiască poporul roman, constructor eroic al socialismului” surprins la defilarea din 23 august 1969 în faţa Teatrului Naţional. Câteva din cele mai inedite “apariţii” motorizate destinate călătorilor sunt autobuzele pe gaz, cum sunt două astfel de autovehicule de transport public din 1984. Ilustraţiile din expoziţie se opresc de altfel înainte de 1989. “Am vrut să arătăm evoluţia transportului în comun din Cluj, nu prin exemple de genul ‘cel mai scump’ autovehicul, ci prin câteva exemple drăguţe, aşa cum le-am găsit în fotografii pe care le-am scanat şi le înfăţişăm publicului. Ne-am oprit la perioada comunistă, pentru că vorbim de Clujul de altădată nu de cel contemporan”, a explicat Ucu Bodiceanu, co-organizator al expoziţiei inaugurate la Centrul Casino din Cluj.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter