Actualitate

Ce recomandări au poliţiştii de la Rutieră pentru românii care se întorc din minivacanţa de Crăciun

Poliţiştii de la Rutieră le recomandă şoferilor ca la întoarcerea din minivacanţa de Crăciun să ţină cont că valorile de trafic pot creşte, să aleagă rute alternative, în special în zona staţiunilor montane, şi să adapteze viteza dacă şoseaua e acoperită de polei ori zăpadă.

"La întoarcerea din minivacanţa de Crăciun, Poliţia Română vă recomandă să circulaţi cu viteză adaptată la starea carosabilului şi să măriţi distanţa în mers, dacă acesta este acoperit de zăpadă, gheaţă sau polei. (...)Pentru a nu apărea probleme legate de fluenţă la întoarcerea spre casă a celor plecaţi să-şi petreacă sărbătorile, în special pe rutele dinspre staţiunile montane, Poliţia Română vă recomandă să luaţi în considerare şi oportunitatea alegerii unei rute de rezervă, ţinând cont că valorile de trafic pot creşte", se arată într-un comunicat remis luni agenţiei MEDIAFAX.

Pentru a evita eventuale ambuteiaje pe DN1, şoferilor le sunt recomandate, ca rute alternative -D.N.1 A –Braşov –Săcele –Cheia - Vălenii de Munte - Ploieşti –Buftea - Bucureşti;D.N. 73 – Braşov – Bran - Câmpulung Muscel – Piteşti - Autostrada A1 (Piteşti - Bucureşti). Pentru cei care trec prin Sinaia - varianta D.N. 71 - Sinaia – Moroieni – Fieni – Târgovişte - Bucureşti.


Meteorologii au emis mai multe atenţionări de polei, valabile pentru judeţele Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Mureş.

abonare newsletter