Actualitate

CTP critică afirmaţiile mitropolitului Clujului cu privire la nominalizarea de premier

Afirmaţiile cu privire la funcţia de prim ministru, făcute recent mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, vin dintr-o nostalgie din vremurile comuniste, când Biserica a avut o poziţie privilegiată, spune Cristian Tudor Popescu.

"De ce se amestecă în politică?"

„Singura ordine pe care Biserica o recunoaşte este cea dumnezeiasca. Biserica nu se supune decât lui Dumnezeu. (...) Ce caută dânsul în puterea lumească? De ce se amestecă în politică? Ce caută acolo? O faţă bisericească trebuie să rămână exclusiv în domeniul ordinii divine. Ce caută aici? Să-şi exprime ce? O opţiune în legătură cu funcţia de premier în stat? Păi ce înseamnă asta? Înseamnă implicarea bisericii în politică. Implicarea bisericii în puterea statală, în puterea lumească. Ceea ce este un fault democratic, având în vedere separarea puterilor în stat”, a declarat Cristian Tudor Popescu joi seară, la Digi 24 conform site-ului canalului de televiziune.


„De ce face dânsul asta? Din nostalgia poziţiei pe care a avut-o Biserica Ortodoxă întotdeauna, lângă scaunul puterii. Lipită de scaunul puterii lumeşti”, a menţionat CTP. „E mai bun, prin definiţie, un român ortodox decât o tătăroaică musulmancă. Şi asta o face omul lui Dumnezeu. Că dacă o făcea un politician, da, înţelegem, sunt de toate felurile. Dar omul lui Dumnezeu are dreptul să facă aşa ceva?”, a adăugat, între altele, el. 

Verdictul de colaborare, anulat de instanță

Jurnalistul a făcut trimitere la aspecte ce ţin de biografia personală a actualului mitropolit al Clujului, mai exact de dosarul său de Securitate. Amintim, Curtea de Apel Alba-Iulia a anulat în 15 februarie 2008, invocând o excepţie de neconstituţionalitate, verdictele de colaborare cu Securitatea dat în cazul actualului mitropolit al Clujului de către CNSAS în septembrie 2007, respectiv cel de respingere a contestaţiei la decizie formulate în octombrie 2007 de către Andrei Andreicuţ, pe atunci arhiepiscop de Alba. Scriitorul Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, a descris de altfel cazul Andrei Andreicuţ drept atipic în rândul preoților colaboratori, deoarece acesta nu a încercat să facă o carieră în Securitate, semnând un angajament de colaborare, în 1983, sub şantaj, fiind ameninţat cu întocmirea unui dosar penal pentru luare de mită.


În septembrie 2006, într-o conferinţă de presă, IPS Andrei a recunoscut ca a semnat, când era preot la Turda, un angajament de colaborare cu Securitatea, sub ameninţarea că altfel va fi arestat şi a făcut apel la iertarea divină, a transmis la acea vreme agenţia de presă Newsin. La anunţarea deciziei CNSAS în cazul său, de colaborare ca poliţie politică, ierarhul s-a declarat uimit, subliniind că în anul 2001 CNSAS i-a comunicat că nu a făcut poliţie politică.

Premier "român și ortodox"

Amintim, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, a afirmat joi că deşi Sevil Shhaideh, nominalizarea de premier a României, „probabil că e o femeie bună, o femeie pricepută la administraţie”, personal ar fi dorit, în calitate de mitropolit ortodox, un premier „român şi ortodox”. Clericul a oferit un exemplu care i s-ar fi părut mai potrivit, Vasile Sebastian Dîncu, al cărui nume a fost de altfel vehiculat în spaţiul public, până la un punct, drept o posibilă variantă pentru funcţia de premier. 
Pe de altă parte, în poziţia sa pe această temă, venită ca răspuns la o întrebare adresată cu ocazia prezentării mesajului tradiţional de Crăciun, la reşedinţa mitropolitană din Cluj, mitropolitul a subliniat că totuşi organizarea politică a ţării nu revine Bisericii, ci puterii administrative. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter