Actualitate

Sâmbăta accidentelor în Floreşti - FOTO

Cel puţin trei accidente au avut loc sâmbătă seara în Floreşti, două pe strada Avram Iancu şi unul pe strada Eroilor. Din fericire, nu au existat victime, doar pagube materiale.

Primul accident a avut loc în jurul orei 20.00 pe strada Eroilor colţ cu strada Florilor. Două maşini s-au ciocnit după o neacordare de prioritate. Două ore mai târziu, pe strada Avram Iancu la intersecţie cu strada Poligonului două autoturisme s-au tamponat. Câteva minute mai târziu, acelaşi scenariu s-a repetat tot pe strada Avram Iancu în apropiere de Primăria Floreşti. Un autoturism s-a ciocnit cu o dubă.

Potrivit IPJ Cluj, niciun accident nu s-a soldat cu victime. Circulaţia în zonă s-a desfăşurat cu greutate zeci de minute.

abonare newsletter